De 10 ani, afumățenii s-au obișnuit ca pe 1 iunie, de Ziua copilului, primarul Gabriel Dumănică și Consiliul Local să le organizeze o petrecere, unde singura condiție care trebuie respectată este aceea de a avea …chef de joacă!

Articol apărut în nr. 405 al Jurnalului de ilfov, ediția print

Și în acest an, la Afumați, chiar dacă la această ediție – a X-a unii consilieri locali nu au fost de acord cu organizarea evenimentului, petrecerea dedicată celor ­mici a avut loc, a durat două zile și a adunat mii de participanți. S-a ținut la Școala nr. 1 (Școala Mare de pe Șos. Petrăchioaia) din Afumați, vineri și sâmbătă, de la ora 10.00 până la ora 19.00 și cum altfel decât cu foarte multă vată pe băț, popcorn, înghețată și gogoși ineluș oferite gratuit, sau ateliere de pictat pe față și tatuaje semipermanente. Tot spațiul destinat distracției a fost delimitat de o poartă imensă gonflabilă, amplasată la intrarea pe terenul de sport al școlii, și de un pinguin și un pirat uriași, la intrarea pe zona de iarbă verde, unde a fost montat mega-parcul gonflabil. Nu au lipsit standurile cu hotdog, clătite, cipsuri, cabina foto pentru ”amintiri vesele”, zona de paintball la țintă, aceea de gaming, atelierele de creație artistică, scena pe care au urcat artiștii, dar și teatrul de păpuși și, tot pentru micii sărbătoriți, o zonă de atelier fun-food, unde ei au putut să-și pregătească singuri salate de fructe și sucuri fresh. Cea mai mare coadă și nerăbdare le-am remarcat la piscina cu baloane, dar și la plimbările cu poneii.

Dans profesionist și horă de…Afumați!

Clovnița Luminița a avut în grijă prezentarea celor care au urcat pe scenă și menținerea chefului de distracție al celor mici, pe parcursul a două zile. Picii au participat la jocuri simpatice precum ”Țară, țară – vrem ostași” sau ”Rațele și vânătorii”, au fost atenți la ”Povestea fetiței care a strigat lupul”, la trucurile magicianului Teo și ­s-au prins în horă cu dansatorii ansamblului comunei – ”Cumpăna Munteniei”, coordonat de Gabriel Androne. De altfel, în horă l-am găsit și pe primarul Gabriel Dumănică, care a dorit să supravegheze personal distracția din 1 și 2 iunie 2018. Dansatorii profesioniști pregătiți de Nicholas Ciurea i-au încântat în mare măsură pe afumățeni, iar demersul lor de a-i învăța pe copii câțiva pași de dans sportiv a fost foarte bine primit și mai ales a dat rezultate….Chiar și doamnele care se ocupau de curățenie în zona amenajată pentru distracție au participat la ”lecții”, iar mișcările învățate rapid de ele au fost admirate de publicul mai puțin curajos.

Și în zona mega-parcului gonflabil, montat pe o pajiște generoasă străjuită de nuci, din spatele școlii, joaca a fost fără încetare. Copiii alergau de la un tobogan uriaș la altul, iar în drumul lor aruncau și câte o minge în coșurile de baschet sau la porțile umflate cu aer ale terenurilor ”balon”. Angajații primăriei, primarul și viceprimarul treceau din când în când pe aici pentru a oferi înghețată și apă sărbătoriților, care nu se lăsau duși niciun minut de la joacă…

Fără probleme

Pentru ca totul să decurgă fără incidente, mai ales că vremea a fost foarte călduroasă, primăria s-a asigurat că există suficientă apă rece pentru doritori, două mașini ale ISU au fost aduse în zonă, o ambulanță privată, cu medic, jandarmi și poliție locală.

Și, da, nimic neplăcut nu s-a întâmplat, iar cei mici au plecat acasă obosiți, fericiți și cu gândul la ce surprize li se vor pregăti pe 1 iunie 2019.