Născut din dragostea de credință a localnicilor din Mogoșoaia, paraclisul închinat Sfântului Ierarh Nicolae a primit binecuvântarea. Un sobor ales de preoți, condus de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord, a sfințit lăcașul de cult și a pus piatra de temelie a noii biserici care va fi locul întâlnirii comunității creștine de aici cu Dumnezeu, peste generații. Demonstrând că în fața istoriei și în numele credinței întotdeauna stau drept sau în genunchi, dar niciodată indiferenți, primarul comunei Mogoșoaia, Paul Precup, edilul orașului Buftea, Gheorghe Pistol și deputatul PNL, Daniel Gheorghe s-au aflat printre cei ce au asistat la rânduielile bisericești.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 402, ediția print

În plină dezvoltare, comuna Mogoșoaia este un loc care „respiră” istorie și te cucerește pe vecie cu al său pitoresc. O vizită scurtă pe aceste meleaguri este ca o călătorie în timp, în splendoarea vremurilor de odinioară prin care câștigi amintiri de neșters. De aici nu poți să pleci decât mai bogat spiritual și cu o însemnată experiență culturală. Domeniului „princiar”, care are darul de a atrage vizitatori de pretutindeni, i se alătură, prin frumusețea și arhitectura deosebită, biserica monument istoric, închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, prima ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu la Curtea Domnească, din Mogoșoaia. Din acest edificiu de basm, s-a desprins și mica biserică a Parohiei Mogoșoaia II, paraclisul cu hramul Sfântului Nicolae care a fost sfințit duminică, 13 mai, și care a încântat și delectat simțurile a sute de credincioși, încă din ziua sfințirii.

S-a pus piatra de temelie a unei noi biserici

Ne-am bucurat și noi, echipa Jurnalului de Ilfov, de soarele care ne răsfăța cu raze de iubire, de minunățiile locurilor sacre din Mogoșoaia și de frumusețea unei slujbe plină de măreție, săvârșită într-un minunat altar de vară, împodobit și înmiresmat de mii de flori. Rânduielile bisericești au fost săvârșite, în toate splendoarea lor, de un sobor de preoți condus de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, alături de părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord, părintele Iulian Răducă, parohul Parohiei Mogoșoaia II și numeroși preoți din Protopopiatul Ilfov Nord, înzestrați cu putere harică. Fiind primul preot care, după mai bine de trei veacuri, reușește să construiască un lăcaș de cult care să vină în întâmpinarea nevoilor spirituale ale localnicilor, părintele paroh Răducă a fost avansat la rangul de sachelar. Vocile răsunătoare ale preoților ne legau sufletele de Ceruri. Cu emoția transmisă de acest loc sfânt, membri ai Grupului Tronos, condus de Protopsaltul Dimitrie Voicescu, ne-au surprins cu multe cântări înălțătoare. Sub coordonarea părintelui Claudiu Vrabie, copiii Parohiei Mogoșoaia I, cu hramul Sfântului Gheorghe, ne-au mângâiat sufletele cu melodiile lor de rară simțire și trăire patriotică și religioasă, făcându-ne mândri că suntem români. Și pentru că urmează ca localnicii din Mogoșoaia să aibă, și aici, unul dintre cele mai faimoase edificii religioase din Ilfov, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a așezat piatra de temelie a viitoarei biserici și, împreună cu soborul preoțesc, a sfințit locul și a dat binecuvântarea începerii lucrărilor de construcție.

„Aducem slavă Bunului Dumnezeu pentru bucuria pe care am trăit-o împreună cu credincioșii acestui nou sfânt locaș, care a primit astăzi binecuvântarea Domnului. Trebuie să ne străduim cu toții să fim fii ai luminii și să trăim în lumină, pentru că Mântuitorul Hristos a fost Lumina lumii și toți care-i urmează Lui, care-L iubesc pe El și împlinesc cuvântul Lui, sunt fii ai Luminii. De aceea, în această zi de bucurie pentru toți cei care s-au ostenit pentru lucrările care s-au făcut până acum și care se vor osteni pentru cele care se vor face de acolo înainte, aducem mulțumirea noastră și cuvânt de prețuire și de binecuvântare din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Vă mulțumim tuturor! Pe domnul primar, îl rugăm să se asemene întru toate cu marele domn al Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, care a construit aici, la Mogoșoaia, un palat și o biserică”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul în cuvântarea sa, amintindu-ne totodată, că legătura cea mai importantă din viața noastră este cea pe care o avem cu biserica, pentru că doar aici primim vindecarea sufletească și trupească.

„Anul acesta se împlinesc 330 de ani de la zidirea primei biserici, biserica istorică ridicată de voievodul Constantin Brâncoveanu, în anul 1688. Iată, după 330 de ani, s-a sfințit astăzi al doilea lăcaș de cult în care se va sluji până la târnosirea noii biserici. Mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea acordată, pentru purtarea de grijă permanentă! Mulțumim Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul care a fost în mijlocul nostru astăzi, ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh. De altfel, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a fost alături de noi permanent, îndrumându-ne pașii pentru organizarea parohiei nou înființate”, ne-a spus părintele Cristian Burcea, Protopopul protopopiatului Ilfov Nord.

„Este un eveniment care pentru Mogoșoaia se petrece o dată la câteva sute de ani, de la Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, acum se pune piatra de temelie a parohiei înființate relativ recent, în urmă cu trei ani. Această biserică va purta trei hramuri: Acoperământul Maicii Domnului, Sfântul Efrem cel Nou și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Este o emoție foarte mare pentru credincioșii din Mogoșoaia, care ­s-au aflat în număr mare astăzi, la slujbă. Bucuria s-a simțit deplin, în inimile tuturor, la acest eveniment. Nădăjduim că Bunul Dumnezeu ne va ajuta să ducem la bun sfârșit construcția acestei biserici și, în scurt timp, să aibă un al doilea locaș de rugăciune, așa cum trebuie. Astăzi am sfințit și paraclisul Parohiei, în care vom sluji până la terminarea lucrărilor de construcție a noii biserici. Începem cu Sfintele Liturghii, în care ne vom ruga pentru toți cei ce ne-au sprijinit în realizarea lucrărilor de până acum, pentru toți cei ce ne vor fi aproape pe viitor și pentru toată comunitatea creștină din Mogoșoaia”, ne-a spus părintele paroh.

„Avem o colaborare foarte frumoasă cu Biserica. Ne-am consfătuit întotdeauna cu preoții din localitatea noastră în luarea deciziilor importante pentru comunitatea noastră. Contribuția în susținerea bisericii se află în sufletul fiecăruia. O să arătăm prin fapte ce facem pentru comunitatea noastră creștină, nu vrem să ne lăudăm prin vorbe. Ridicarea acestei biserici constituie un proces ce a durat ceva vreme și, după o lungă epopee de spații căutate, sedii, discuții cu vecinii, oameni mutați ș.a.m.d., totul s-a rezolvat și s-a găsit această locație și sperăm ca lucrările noului edificiu să fie realizate cât mai repede. E un lucru care se întâmplă o dată la mai bine de trei sute de ani și sunt mândru că sunt participant și pot ajuta acest locaș de cult”, ne-a spus primarul Paul Precup. Edilul a ținut să sublinieze și faptul că preoții au unit comunitatea creștină.

„Mă număr printre cei bucuroși că participă la acest eveniment, la sfințirea Paraclisului Sfântul Nicolae și la sfințirea pietrei de temelie a bisericii cu hramul Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Ștefan cel Mare și Acoperământul Maicii Domnului. Sunt prezent aici pentru a-l felicita pe părintele Iulian Răducă pentru efortul pe care l-a depus de a construi acest paraclis într-un timp foarte scurt și se pare că Sfântul Efrem cel Nou este grabnic ajutător. Ne-a arătat-o de această dată. L-am cunoscut pe părintele Iulian Răducă acum un an de zile, când încerca să construiască un lăcaș de cult în Mogoșoaia, dar, vecinii nefiind de acord cu acest lucru, dânșii neștiind că a fi o biserică în apropierea caselor lor este o binecuvântare, nu a reușit această construcție. Se pare că aici, pe acest loc sfințit, se va construi o biserică care va fi utilă mogoșenenilor spre închinare și celor din împrejurimi și sperăm și celor din alte localități ale țării. Mă număr printre norocoșii care au ajuns la moaștele Sfântului Efrem cel Nou, mănăstirea de lângă localitatea Nea Makri, din Grecia. M-au impresionat scenele de acolo, toate culminând cu moartea Sfântului Efrem cel Nou, acesta fiind sacrificat la vârsta de 42 de ani. Noi nu suntem vrednici de distincții. Vrem să facem mai mult pentru biserică pentru că numai așa putem descoperi taina existenței umane. Când vorbim de Sfântul Efrem cel Nou, de Sfântul Ștefan cel Mare vorbim de puterea de a învinge moartea prin credință, prin curaj, demnitate, sacrificiu pentru binele oamenilor. Îi mulțumim Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru sprijinul pe care îl acordă bisericii. Este un adevărat îndrumător pentru noi. Ne acordă toată atenția, ne îndrumă să avem un stil de viață în rugăciune și solicită să avem o reînnoire a sufletelor pentru a deveni mai buni, mai cinstiți și pentru a fi înțelegere.” Aceasta este mărturisirea primarului orașului Buftea, Gheorghe Pistol, om cu credință în Dumnezeu și respect față de semeni.

Diplome și distincții

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul le-a mulțumit celor ale căror fapte vorbesc de la sine despre iubirea lor, față de Dumnezeu. Preasfințitul a înmânat diplome și dis­tincții, acordate de Părintele Patriarh binefăcătorilor noului lăcaș de cult, după cum urmează: Ordinul Sf. Martiri Brâncoveni pentru mireni lui Nicolae Valentin Gheorghe, care a finanțat construirea paraclisului, Ordinul Sf. Martiri Brâncoveni pentru mireni lui Teia Sponte, care a donat terenul pe care a fost construită mica biserică, Ordinul Sf. Martiri Brâncoveni pentru mireni primarului orașului ­Buftea, ­Gheorghe Pistol, care a donat parohiei, în nume personal, o suprafață de teren de 2.000 de metri pătrați, pe care în viitor se va construi centrul social pastoral și casa parohială. Preasfințitul a mai acordat Diploma de Onoare Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României, primarului comunei Mogoșoaia, Paul Precup, care a sprijină demersurile de autorizare a bisericii de lemn și încurajează realizarea Planului Urbanistic General al comunei pentru autorizarea de construire a noii biserici. De altfel, în anul 2014, la împlinirea celor 300 de ani de la martiriul Sf. Brâncoveni, când la Mogoșoaia a avut loc o slujbă deosebită la care au participat Patriarhul României și delegați ai Bisericilor ortodoxe din alte țări, edilul a primit Ordinul Sf. Martiri Brâncoveni, o distincție care îl înnobilează. Numărul celor care au primit diplome sau alte distincții, este însă mult mai mare.

Scurt istoric

Parohia Mogoșoaia II este nou înființată prin des­prindere din paro­hia Sf. M. Mc. Gheorghe –  Mogoșoaia I, ctitoria Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. Până la sfințirea lăcașului de cult, de duminică, 13 mai, comunitatea ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a rugat în biserica istorică din localitate, biserica  Parohiei Mogoșoaia I. Paraclisul a luat ființă prin donațiile enoriașilor și cu susținerea Primăriei și Consiliului Local Mogoșoaia.