O boală care se credea că a fost eradicată – scrapia sau „boala oii nebune” –  a reapărut în România, în mai multe județe ale țării!

Numai într-o singură comună din județul Botoșani au fost confirmate recent trei cazuri de scrapie clasică la oi, iar în prezent se lucrează la planul de măsuri pentru a împiedica extinderea bolii.

Scrapia – encefalopatia spongiformă transmisibilă a ovinelor, este o boală neurodegenerativă, contagioasă, specifică ovinelor şi caprinelor de peste 18 luni, cu o evoluţie extrem de lentă. I se mai spune şi boala tremurătoare a oilor, ea afectând sistemul nervos central al caprinelor şi ovinelor şi se manifestă prin necoordonare în mers şi prurit intens. De precizat că printre simptomele bolii se numără scrâşnitul din dinţi, lipsa poftei de mâncare şi implicit scăderea în greutate, decesul survenind în urma epuizării animalului. Scrapia este o boală declarabilă și supusă carantinei de gradul III.

Boala se transmite de la animal la animal

Transmiterea bolii este produsă de oi bolnave și purtătoare de prioni infectanți, în principal, dar trebuie luate în considerare și apa, furajul, pășunea, uneltele contaminate în special prin învelitorile fetale, care reprezintă țesuturi cu titru infectant mediu. Cea mai frecventă cale de transmitere este cea verticală, de la mamă la miel. O altă cale de transmitere este de la o turmă la alta.

Prevenirea constă în evitarea importului de efective din țări unde boa­la evoluează și nu se vor repopula ferme în care au fost diagnosticate cazuri pozitive decât numai după 3 ani. La fel și în cazul pășunilor, dacă ele sunt în legătură cu cazuri de scrapie, ele nu se vor reda exploatării decât după trei ani de la stingerea focarului.

Măsuri după depistarea bolii

● carantinarea întregului efectiv, uciderea și in­cinerarea mai întâi a ani­malelor bolnave și apoi a întregului efectiv;

● gunoiul, ca și ustensilele cu care s-a lucrat, se supun dezinfecției riguroase și distrugerii, inclusiv prin ardere;

● adăposturile și inventarul metalic se dezinfectează în mod repetat;

● dacă aceste măsuri nu pot fi aplicate întocmai, se poate proceda la sacrificarea și incinerarea animalelor bolnave, limitarea circulației și evitarea totală a contactului cu alte turme, organizarea fătărilor în adăposturi separate, dezinfectate și bine supravegheate (gunoiul se arde, învelitorile fetale se recoltează imediat și se ard sau se îngroapă adânc). La turmele cu cazuri confirmate se va opri monta, evitând transmiterea bolii la alte generații prin mieii fătați contaminați.

Chiar dacă scrapia nu reprezintă un pericol pentru oameni, legea interzice expres comercializarea cărnii infectate cu acest virus.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.366