La 24 ianuarie 2018 s-au împlinit 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, eveniment considerat a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român, după ce, la 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie/5 februarie, a fost ales şi domn al Munteniei.

Articol apărut în nr. 387 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

De ziua Unirii Principatelor Române, Primăria Comunei Mogoșoaia a organizat, împreună cu Consiliul Județean Ilfov, o ceremonie menită să marcheze această mare sărbătoare a neamului românesc, ce a constat în arborarea drapelului României și intonarea imnului de stat, oficierea serviciului religios, depunerea coroanelor de flori la Monumentul Eroilor căzuți în Primul Război Mondial, situat la intrarea din Parcul Mogoșoaia, din comuna Mogoșoaia.

”24 ianuarie 1859 este începutul oficial al statului modern românesc. Primul și cel mai important pas către crearea unei Românii a tuturor românilor, dar în egală măsură un moment al concordiei. Astăzi se împlinesc 159 de ani de la unul dintre cele mai vii momente din istoria neamului românesc: unirea celor două Principate, Moldova și Țara Românească.

În urma alegerii unui singur domn, atât la Iași, în 5 ianuarie 1859, cât și la București, 24 ianuarie, în persoana lui Alexandru Ioan Cuza. În acest an, celebrăm centenarul Marii Uniri, astăzi celebrăm Mica Unire, începutul statului național român modern și al marii uniri și pe înaintașii noștri, politicienii care au avut viziune și au manifestat voință politică, oamenii simpli care au sprijnit ideea, eroii care ­s-au jertfit pentru împlinirea acestui ideal măreț.

Să purcedem cu inima deschisă la ceremonia dedicată zilei Unirii Principatelor Române, o zi măreață de comemorare a a eroilor care s-au jertfit pentru întregirea neamului românesc. Prea cucernicii părinți au fost rugați să coboare harul dumnezeiesc printre noi prin oficierea unui Te Deum”, a spus celor prezenți la ceremonie, Mihai Staicu, administratorul public al Primăriei Mogoșoaia.

Ceremonialul a început cu onoruri militare acordate prefectului județului Ilfov, Marius Cristian Ghincea, care a venit însoțit de doamna subprefect al Județului Ilfov, Laurenția Tortora. S-au depus coroane de flori în memoria eroilor patriei, din partea instituției prefectului Județului Ilfov, a Primăriei comunei Mogoșoaia, prin primarul Paul Precup, din partea Consiliului Local al comunei Mogoșoaia, Inspectoratului Județean de Jandarmi Corp Lascăr Catargiu, Inspectoratului de Poliție a Județului Ilfov, cât și din partea Parohiei Mogoșoaia.

Ceremonialul religios a fost oficiat de către preotul paroh Ioan Vrăjitoru și preotul paroh Cosmin Răducă Iulian pentru parohia Mogoșoaia II.

Ceremonial special susținut de tânăra fanfară a Centrului Cultural Buftea

Prefectul județului Il­fov, Marius ­Cristian Ghin­­cea a dorit să îi mulțumească primarului comunei Mogo­șoaia, Paul Precup, pentru invitația de a fi pe 24 ianuarie în Mogoșoaia. ”Constat cu multă bucurie că biserica a fost alături de noi și astăzi, la ceas de sărbătoare, jandarmeria, ca întotdeauna, și la greu, dar și la bine și, nu în ultimul rând, fanfara”. Prefectul a menționat că ziua de 24 ianuarie ar putea constitui pentru fanfara prezentă la ceremonie, chiar ziua de naștere. Trebuie menționat în acest context că ceremonia din Mogoșoaia a fost posibilă cu sprijinul Fanfarei Centrului Cultural Buftea care a avut onoarea de a deschide frumoasa manifestare cu ocazia Unirii Principatelor. Fanfara este o inițiativă a Primăriei Buftea, cu experiență de la 1 Decembrie, condusă de Florin Ciofică, directorul Electrecord.

”Suntem pentru a doua oară într-un moment festiv, după 1 Decembrie. Fanfara este compusă 25 de membri asolvenți de conservator, iar câțiva foarte experimentați vin din ochestra militară și încearcă e cât posibil să îi formeze și pe ceilalți. Pe 24 ianuarie a fost un ceremonial special, în care fanfara a primit oficialitățile. Se intonează Imnul na­țional, se depun coroane de flori, cântece militare, se termină cu Hora Unirii și cântece patriotice precum Treceți batalioane române Carpații, Pui de lei, Voința neamului”, a mai spus Florin Ciofică.

”Vreau să mă înclin acum, în fața neamului românesc”

Prefectul Marius Cristian Ghincea a precizat că nu îi place să vorbească despre unirea de la 1859 ca fiind Mica Unire. ”Eu o consider, în primul rând, o primă mare victorie a di­plomației românești. Știm foate bine că Marile Puteri, la Conferința de la Paris din 1858, nu au dorit o unire reală. Cu toate acestea, poporul român a găsit un subterfugiu prin care a reușit să facă această unire. Scăparea convenției de la Paris a fost că nu a menționat foarte clar că vor fi aleși doi principi. Astfel că Alexandru Ioan Cuza, fiind ales atât în Moldova, cât și în Țara Românească, a reușit să înfăptuiască această unire. Opera nu a fost a unui singur om, opera acestei uniri nu s-a realizat peste noapte. S‑au dus multe lupte pentru acest deziderat. Pot spune că a început cu mult timp înainte. Nu îmi place să vorbesc despre Mica Unire pentru că, sincer, când se realizează o unire a unei națiuni nu putem să spune că este ”mică”. Întotdeauna este mare. Acum, în acest an în care vorbim de centenarul Marii Uniri, vreau să subliniez că această mare unire și centenarul său nu ar fi fost posibilă dacă nu ar fi fost unirea de la 1859.

Vreau să mă înclin acum, în fața neamului românesc, nu spun cuvinte mari, în fața celor care au făcut posibilă unirea națiunii noastre, pentru că ei au avut un proiect de țară și poate este momentul ca politicienii, oamenii simpli să ne gândim la un proiect de țară. Gândindu-ne la un proiect de țară putem să realizăm lucruri mărețe. Mulțumesc locuitorilor din Mogoșoaia care au fost prezenți la ceremonie și mai ales mă bucură prezența copiilor, pentru că ei vor duce istoria noastră mai departe. Mulțumesc și la mulți ani România!

Ceremonia s-a încheiat cu Hora Unirii în care s-au prins toți cei prezenți la eveniment, în frunte cu primarul Paul Precup, prefectul și subprefectul de Ilfov.