Etapă „neagră” pentru cele două formații ilfovene aflate (încă) în Liga I. Pentru Concordia au fost trei ceasuri rele, vinerea trecută, iar ghinionul s-a repetat, sâmbătă, și pentru FC Voluntari. Ambele echipe au pierdut la limită și se află în zona periculoasă a clasamentului play-out-ului.

Se pare că „Vulturii” și-au făcut, în ultima vreme, un obicei din a pierde meciurile în ultimele secunde de joc. La fel și surata ei din Voluntari, care a fost învinsă de Juventus în urma unui penalty acordat după un fault absolut inutil comis de Daniel Benzar, în careu, asupra lui Nicoară.

FC Voluntari – una caldă, alta rece

Așadar, după victoria în meciul cu Concordia, noul tehnician al lui FC Voluntari, Adrian Mutu, cunoaște înfrângerea în a doua sa partidă ca antrenor. „Marinarii” de Ilfov nu au fost în stare să învingă „lanterna roșie” a clasamentului din play-of, în urma unui joc stereotip și lipsit de strălucire. Mărturisesc că m-am plictisit cumplit vizionând acest meci, în care singura tactică a ilfovenilor a constat în trimiterea de pase pe sus, în adâncime, către vârfuri. La un moment dat am și pierdut șirul acestor mingi aruncate la bătaie, fără niciun rezultat. În lipsa „veteranilor” Cernat și Lazăr, jocul ilfovenilor a fost lipsit de fantezie. În aceste condiții, faultul inutil comis în careu de Daniel Benzar a pus bomboana pe coliva lui FC Voluntari, lovitura de pedeapsă fiind transformată de Vasile Gheorghe.

După gol, ilfovenii au continuat să atace, dar cu aceleași pase aruncate către careul bucureștenilor. Rezultatul? Ocazii puține, și acelea ratate de Adrian Bălan.

Mutu crede că jucătorii săi au dat ce au avut mai bun

Antrenorul ilfovenilor s-a arătat dezamăgit de rezultat, dar și de prestaţia jucătorilor lui Juventus, care, în opinia sa, au tras de timp și au făcut anti- joc. Totodată, Mutu și-a felicitat jucătorii și a dezvăluit motivul pentru care a fost așa nervos pe final, când a și fost eliminat de arbitru. „Au avut un singur șut pe poartă în prima repriză. Din minutul 20 nu au mai ajuns la poartă. Defensiv am stat tot timpul bine. Am jucat bine și pe contraatac. Jucătorii mei au avut răutate. Am atacat tot meciul. A fost un antijoc din partea lor în ultimele minute. Îmi convine să pierd, dar nu așa. (…). Am fost nervos pe final, dar arbitrul trebuia să acorde mai multe cartonașe pentru că jucătorii lui Juventus au stat doar pe jos, trăgeau de timp. (…). Jucătorii nu trebuie să lase capul în jos. Au dat ce au avut mai bun în acest meci”, a spus Adrian Mutu, după meci.

Concordia, cu un picior în „groapa” retrogradării

Partida de la Timișoara dintre Poli și Concordia a fost, după părerea mea una dintre cele mai plictisitoare întâlniri pe care le-am văzut în ultima vreme. Timp de 90 de minute, cele două echipe au practicat un joc anost și steril. Deznodământul s-a produs în prelungiri, în ultima fază a meciului, după ce Drăghici a marcat când nimeni nu se mai aștepta și a declanșat fiesta pe Bega. A fost prima victorie a oamenilor lui Rică Neaga după 17 meciuri, iar timișorenii și-au depășit rivalii de la Concordia în clasament, acolo unde se află la egalitate de puncte.

La rândul lor, ilfovenii rămân fără succes în deplasare din 24 noiembrie 2017, când s-au impus cu 5-0 în faţa celor de la Juventus. Ei rămân în zona cu nisipuri mișcătoare a clasamentului, iar dacă nu-și revin în partidele pe care le mai au de jucat, s-ar putea să-și ia adio de la Liga I.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.400