Profitând de ziua liberă și de frumusețea primei zile calendaristice de vară, vineri, 1 iunie, încă de la primele ore ale dimineții, însoritul Târgușor Brâncovenesc, din Mogoșoaia, a fost ”invadat” de părinți, bunici și pitici, dornici să petreacă o zi cu  multă distracție,  în cinstea copilăriei.

Astăzi a apărut nr. 405 al Jurnalului de Ilfov!

Cei ce au ales această destinație pentru minivacanța de 1 iunie nu au avut motive să regrete, pentru că Parcul Mogoșoaia este deja cunoscut drept o destinație ofertantă, unde găsești ceva plăcut de făcut, indiferent de vârstă și preferințe. Dar, mai ales pentru familiile cu copii, este locul ideal, pentru că cei mici au la dispoziție practic tot ce le poftește inima, de la jocuri și instalații de joacă, biciclete, trenulețul și gonflabile, până la jucării, mâncăruri apetisante, dulciuri și sucuri pentru gurmanzi.

Terasele au fost pline, sporturile nautice puteau fi practicate cu încredere, iar spectacolele organizate cu sprijinul Primăriei Mogoșoaia au fost cu siguranță pe placul micilor spectatori, care s-au implicat, au dansat și au cântat cot la cot cu actorii și cântăreții sosiți special pentru buna lor dispoziție. Baloane, pop corn,  standuri cu vată de zahăr, înghețată pentru toate gusturile, cozi la pictat pe față, practic un adevărat frunicar al distracției menit să răspundă unui nobil scop, acela de a-i face în primul rând pe copii fericiți. Și dacă părinții celor mici s-au simțit bine alături de prichin­deii lor, cu atât mai frumos. Ca să nu uităm de faptul că aici, poate mai mult ca oriunde în zonă, este locul ideal pentru picnic, iar cei care voiau să scape de dogoarea teraselor, de zumzetul restaurantelor și tânjeau după verdele ierbii proapăt tunse s-au instalat cu pături, scaune și coșulețe cu mâncare la umbra arborilor atât de falnici, din parc.

Trupa lui Biluță, la dispoziția copiilor

Și anul acesta, Trupa lui Biluță a fost reponsabilă de multe dintre distracțiile de care au beneficiat cei mici. Animatori, mascote, parc gonflabil, scenete de teatru cu păpușile Muppets, toate au fost aduse special pentru bucuria copiilor.

Prichindeii au avut ocazia de a se plimba cu animăluțe cu roți și pedale, au făcut poze haioase la minut, și-au consumat din plin energia în parcul gonflabil amenajat special pentru ei cu trambuline clasice cu plasă de siguranță și megatobogan, bouncer tip caracatiță și gonflabil pentru fotbal-volei. Cei mici au avut astfel la dispoziție propriul lor spațiu de joacă gonflabil, perfect pentru jocul cu alți copii.

La standurile de face painting, copiii și-au putut alege masca preferată, au avut la dispoziție un atelier de creație artistică  și au putut participa la workshopuri special pentru ei. În cadrul acestor ateliere, copiii au putut explora domeniul vast al artei, scopul declarat al acestora fiind educația prin creație, având menirea de a-i ajuta pe copii să își dezvolte atenția, abilitățile practice și creativitatea.

Paintball, pentru un joc real, în siguranță

Pentru copiii mai activi și curajoși, Trupa lui Biluță a organizat o zonă de Paintball, la țintă. Cei ­mici au fost foarte încântați, deoarece pentru a putea participa la acest joc erau accesorizați special, primeau arme și căști de protecție. Arătau practic asemenea unor agenți în miniatură din trupele speciale. Pentru siguranța lor și liniștea părinților, foarte important a fost trainingul care li s-a făcut copiilor înainte de începerea jocului  și care i-a responsabilizat foarte mult în vederea unei bune desfășurări. Poate unul dintre cele mai importante aspecte a fost că jucătorii participau la un joc real, și nu doar la o simulare în fața calculatorului, iar totul se întâmpla într-un cadru amenajat și sigur.

Păpușile Muppets și importanța fructelor și a legumelor

Teatrul de păpuși Muppets a atras o mul­țime de spectatori, pentru că cei mici au aflat împreună cât de importante sunt legumele și fructele, moralele și replicile fiind oferite cu ajutorul păpușilor Muppets. Una dintre povești îl arată pe bunicul care îi prezintă nepotului Tudor varza populară, morcovul tras prin inel, păstârnacul cel palid, dovleacul cel umflat, roșia dansatoare de tango și mărul deștept în toate. Ele sunt legumele și fructele lăudăroase, care în final își dau seama că în viața noastră sunt foarte importante.

Atmosfera a fost întreținută și de o trupă de dansatori profesioniști care au făcut o de­monstrație de dansuri sportive, cu creativitate, zâmbete calde și mișcare. Armonia, ambianța și ritmurile fascinante au stimulat cu siguranță toate simțurile copiilor, fascinați de spectacol.

Pentru  ca 1 Iunie să rămână în amintirea celor mici mai multe zile, mulți părinți au fost de acord ca prichindeii să își facă tatuaje cu sclipici. Trupa lui Biluță a adus Glitter Tattoo, tatuaje ideale pentru toate vârstele, care se putea realiza în diferite forme, animăluțe sau simboluri chinezești, rezistente la apă. Așadar, cei mici erau foarte fericiți că le pot păstra chiar și câteva zile.

Expoziție cu zeci de picturi, în aer liber

Nu în ultimul rând, ca în fiecare an, a fost mare aglomerație la atelierul tradițional  de pictură, organizat în fiecare de ziua copilului și la mare căutare. Anul acesta micii pictori au avut libertatea de a-și alege singuri tema și, cum era de așteptat, majoritatea au optat pentru ”1 Iunie”. Startul s-a dat la ora 11, iar sute de copii au trecut pe la șevaletele din poiană, primind la terminarea lucrării diplome de participare: ”Premiul de excelență pentru participarea la concursul de creație și artă desfășurat de 1 Iunie în Mogoșoaia”. Mulți copii au preferat să nu își ia lucrările acasă și acestea au fost expuse la intrarea în parc, în ceea ce a devenit o adevărată expoziție de pictură în aer liber.