La începutul lunii iunie, Parlamentul a votat înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, care se va ocupa atât de dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase, cât şi de administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit. Potrivit proiectului, din FSDI vor face parte mai multe companii, iar capitalul social va fi de 9 miliarde de lei.

Deputatul PSD de Ilfov, Cătălin Zamfira ne-a declarat ca  PSD a gândit acest proiect de lege pornind de la experiența unor state precum Norvegia, Franţa, Italia sau Polonia, țări în care crearea unui astfel de mecanism a dus la dezvoltare economică. ”PSD estimează astfel că înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va duce la capitalizarea multor companii, așa încât acestea să-și poată extinde activitatea și să creeze locuri de muncă, dar și noi investiții în sănătate, infrastuctură, energie și cercetare și inovare”, a spus parlamentarul social-democrat.