Sâmbătă, 10 iunie, Aerodromul Clinceni a găzduit un show aviatic de excepție, organizat de Aeroclubul României, în cinstea zilei de 1 Iunie. Spectacolul aerian fusese amânat cu o săptămână, din cauza condițiilor meteo din week-end-ul anterior.

 

Articol publicat în ediţia printată a Jurnalului de Ilfov Nr. 355.

24-page-001

Dar cei care au venit, sâmbăta trecută, la Clinceni (și nu au fost puțini – peste 8.000 de oameni) nu avut ce regreta! A fost o după-amiază splendidă, iar show-ul maeștrilor aerului a fost „la înălțime”, la propriu și la figurat, iar spectatorii au putut admira „creme de la creme” a aviației sportive, civile și militare. Au evoluat, în deschidere, în mașinile lor zburătoare, „Vulturii Tricolori”, apoi motodeltaplaniști și motoparapantiști, cu fragilele dar versatilele lor „păsări măiastre”, avioane ultraușoare strunite de vestiții Gh. Uță, Adrian Dumitrescu și Dragoș Gheorghe, precum și formația de IAR-uri 46, pilotate de A. Șerbu și I. Andrei. Dar aceasta a fost doar, încălzirea. Lor le-au urmat reprezentanții INCAS, cu al lor BN2, și D.Stoicescu, cu o aeronavă ușoară, construită de el însuși. Parașutiștii Aeroclubului Teritorial Clinceni și ai Aeroclubului României, membri ai echipei naționale de parașutism, ne-au încântat cu curajul lor și volutele măiastre, dar și prin faptul că au adus la sol, din înălțimi, cel mai mare steag din Europa, drapelul României cu o suprafață de 450 mp, purtat de Csok Levente.

La rândul lor, piloții Forțelor Aeriene Române au efectuat o demonstrație cu aeronavele din dotare – Mig 21 Lancer, Puma Socat și Spartan. Un moment amuzant l-a constituit și vânătoarea de baloane cu avioanele, realizată de R. Neagu I. Andrei și Ion Alexandru, comandantul Aerodromului Clinceni, care ne-a încântat și cu evoluția sa palpitantă, la bordul unui Zlin 50. Apoi, formația  „White Wings”, alcătuită din planoriștii T. Munteanu și O. Stăvilă, au „valsat” grațios, descriind minunate arabescuri de fum pe cerul azuriu. Momentul culminant l-a constituit, la finalul acestui spectacol „amețitor” de-a dreptul, evoluția celor mai titrați piloți sportivi, cunoscuți drept „șoimii” României – „Hawks of Romania”, „pigmentată” cu efecte pirotehnice care le-a tăiat respirația spectatorilor. Un spectacol de neuitat, o demonstrație de curaj, virtuozitate și măiestrie, pe care organizatorii au promis că o vor repeta în iulie, la Aeroportul Băneasa. Nu o ratați!