Liberalizarea totală, de la 1 iulie, reprezintă un pas important pentru maturizarea pieței gazelor naturale din România. Adoptarea principiilor de bază ale unei piețe concurențiale permite acum consumatorului să aleagă produsele și serviciile care i se potrivesc cel mai bine. În acest context, AIK Energy România, cel mai mare importator de gaze naturale din țara noastră, a lansat o campanie de informare în privința liberalizării prețului la gaze, iar consumatorii știu acum că își pot alege furnizorul de gaze și care este procedura de schimbare a acestuia. 

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 510, ediția print

„Vrem să arătăm ce beneficii poate aduce această liberalizare – le explicăm consumatorilor că pot alege atât furnizorul dorit, cât și cel mai mic preț din piață, dar și că furnizorul poate fi schimbat oricând. Este important să înțeleagă că nimeni nu rămâne fără gaz, nici măcar pentru o fracțiune de secundă, în cazul în care se decide schimbarea furnizorului. Iar schimba­rea poate aduce o economie semnificativă în bugetul fiecăruia” a spus Harald Rainer Kraft, Reprezentantul AIK Energy în România. 

Conform analizei datelor asupra pieței consumatorilor casnici, atât din România cât și din alte state care au trecut deja prin acest proces, compania estimează că o cincime dintre aceștia ar urma să își schimbe furnizorul de gaze în primul an după liberalizarea pieței. „Am analizat dinamica piețelor și comportamentul participanților pe piața de gaze din statele care au trecut la un moment dat printr-un proces similar cu cel prin care trece România. Am identificat și evaluat mai multe modele matematice posibile de maturizare a comportamentului consumatorilor și putem să anticipăm că în primul an de liberalizare a pieței, circa 20% dintre consumatori își vor schimba furnizorul, și aici vorbim de 700.000 de locuri de consum”. 

Un jucător de valoare!

AIK Energy LTD, companie britanică ce face parte din grupul AIK Group LTD, înființată în 2013 în Londra, este o companie axată pe tranzacționarea (import și export) de gaze naturale și energie electrică în toată regiunea Europei Centrale și de Est. Caracterizată de valori puternice precum inovație, stabilitate, profesionalism, responsabilitate socială și flexibilitate, compania s-a extins rapid pe piața din România. Compania a avut în 2019 o cifră de afaceri de 1,2 miliarde lei, în creștere puternică față de 2018 când AIK ­Energy România a avut ­afaceri de 180 milioane lei, în primul trimestru al anului gazier 2019 – 2020 fiind desemnată conform rapoar­telor ANRE cel mai mare importator de gaze naturale din țară. „În ceea ce privește previziunile pentru anul acesta, preconizăm că vom rămâne la nivelul cifrei de afaceri de anul trecut, având în vedere creșterea cantităților tranzacționate în raport cu scăderea generală a prețului în 2020” explică Harald Rainer Kraft. Dezvoltarea companiei se bazează totodată pe un plan durabil, inițiind demersuri pentru o serie de investiții în parcuri eoliene, fotovoltaice și cogenerare de înaltă eficiență. 

Prețul în scădere – efectul liberalizării

Reprezentantul AIK Energy în România consideră că prețul gazelor naturale va continua să scadă cu până la 15% comparativ cu prețul reglementat. „Așa cum am menționat și înainte, este o regulă economică clară: creșterea ofertei duce la scăderea prețului. Dacă analizăm ofertele furnizorilor de gaze din România în contextul liberalizării, putem observa acest lucru. Credem că decizia privind liberalizarea  pieței gazelor naturale a sosit exact în momentul oportun. AIK Energy face tot posibilul să ofere consumatorilor un preț avantajos în condițiile unei piețe concurențiale, consi­derând că fiecare are dreptul să aleagă cel mai mic preț. Oferta noastră în contextul actual se numește „AIK Freedom” și vine în întâmpinarea consumatorilor cu un preț de 65Lei/ MWh la Gaz și 228 Lei/ MWh la Energie Electrică, la care se adaugă costurile de distribuție reglementate de ANRE în funcție de locul de consum. Aș vrea să atrag atenția consumatorilor asupra faptului că este posibil să mai întâlnească oferte cu preț similar, însă le sugerăm să verifice valabilitatea prețului pe o perioadă de 12 luni. AIK Energy își asumă prețul la gaz de 65 Lei/ MWh pe o perioadă de 12 luni și invită consumatorii casnici să aleagă cel mai avantajos cost”.

Avantaje pe termen scurt și lung

Se observă o tendință internațională de scădere a prețului la gaze naturale, drept urmare, prin libe­ralizare la nivelul țării noastre, consumatorilor casnici li se oferă posibilitatea să acceseze prețuri din ce în ce mai avantajoase. Acest lucru este determinat atât de faptul că scade prețul general al gazului, dar se și creează un mediu concurențial la nivel național. 

Harald Kraft spune despre piața gazelor naturale din România că „este o piață tânără. Iată, abia acum asistăm la liberalizarea, să spunem completă, a pieței. Aș face o paralelă cu cursele de cai. Ați văzut cum se comportă caii care stau la linia de pornire și așteaptă semnalul de începere? Sunt nerăbdători să intre în competiție, au emoții, tind să pornească înaintea celorlalți. De câtă măiestrie trebuie să dea dovadă călăreții pentru a le controla temperamentul, entuziasmul și energia? Acum, suntem martorii lansării pieței libere la gaze, participanții au și ei temperament, entuziasm și energie, și la propriu și la figurat. Este inevitabil ca o astfel de piață tânără să fie supra-reglementată.”

Acesta dă drept exemplu piața germană, „unde regulatorul «Bundesnetzagentur» nu intervine pe piață, ci doar o supraveghează. În acest context, pentru toți furnizorii este garantat un acces nediscriminatoriu la rețelele de transport. Iar concurența sănătoasă între furnizori este menținută de Consiliul Concurenței”. 

Liberalizarea prețului la gaze va aduce mai multe avantaje pe termen scurt, dar și pe termen lung: „Un prim impact se regăsește în diversitatea ofertelor de prețuri ale furnizorilor, care ar trebui să se alinieze la condițiile pieței. Și mai mult, consumatorilor li se acordă accesul liber la informare și conștientizare, ceea ce creează premisele unei piețe dezvoltate, flexibile, transparente.” Astfel, reprezentantul AIK Energy crede că jucătorii din piața de furnizare de gaze pentru populație vor fi în competiție nu numai din perspectiva prețului, ci și pe zona de servicii oferite consumatorilor. 

„Pe lângă prețul gazului – un element f­oarte important, pe baza căruia consumatorul casnic își formează decizia de a contracta furnizorul, la fel de importante vor fi și așa numitele soft skills, capabilitățile acestuia de a-și fideliza clienții prin servicii conexe, accesorii, modalitatea și calitatea comunicării, etc. ” a concluzionat Harald Kraft.

Analizele AIK Energy România arată că unul din cinci consumatori intenționează schimbarea furnizorului de gaze.