Campion buftean la Men’s Games Classic Bodybuilding

Sportivii Federației Române de Culturism și Fitness s-au clasat în primele șase locuri la Campionatele Europene ce s-au desfășurat la Santa Susanna, Spania, în perioada 1-6 mai 2019.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.452

Delegația României, formată din 26 de sportivi, a venit acasă cu rezultate excepționale, dar Campionatele Europene au adus un nou succes pentru lotul național și prin Alexandru Albulescu, 37 de ani, din Buftea, singurul sportiv ilfovean care a reușit să ocupe locul 4 la categoria Men’s Games Classic Bodybuilding +175 cm și locul 4 la categoria Perechi, împreună cu Alexandra Cozma Oiegaș, 31 ani, din Baia Mare. De remarcat și faptul că România a obținut la categoria Bodybuilding clasic + 171 prima medalie de aur, la seniori, după mai bine de 20 de ani, prin Bogdan Ioan Fărcaș, din Baia Mare.

Alexandru Albulescu este singurul sportiv din Ilfov, dar și din lotul național și implicit din România, care a venit cu o performanță la o categorie specială a concursului european, Men’s Games Classic Bodybuilding, +175 cm. Ce înseamnă aceasta? Categoria Men’s Games Classic Bodybuilding, introdusă în competiție de circa trei ani, ar putea fi inclusă și la Jocurile Olimpice din 2020. ”Special la această categorie este faptul că regulamentul competiției limitează dezvoltarea masei musculare prin limită de kilograme raportate la numărul de cm.  La 184 cm ai voie 89 kg maximum, la cântar”, ne-a explicat sportivul. Altfel spus, această categorie a diminuat cumva dopajul.

În Spania, Alexandru Albulescu a parcurs trei runde, la categoria sa de greutate. Prima rundă, înseamnă opt poziții obligatorii. Concurenții sunt aliniați, se aleg semifinaliștii dacă sunt mai mult de 15 pe categorie, dacă sunt mai puțin de 15, se aleg direct finaliștii, adică top 6.  A doua rundă este pentru programul liber, cu 1 minut de pozare pe muzică, în care trebuie să combini elemente artistice și să treci în același timp și prin pozițiile obligatorii. A treia probă, finala, înseamnă din nou poziții obligatorii și comparații. Se punctează structura (bazin mic, umeri largi, segmente drepte, încheieturi subțiri), calitatea musculară (procent de grăsime cât mai mic) și masa musculară, care automat nu poate fi prea mare.

Sportul din pasiune

Pentru Alexandru Albulescu a fost prima participare la europenele din Spania, participare posibilă datorită faptului că doi ani la rând a obținut titlul de campion balcanic. Este și deținătorul a numeroase titluri în țară, pentru Culturism și Fitness, ca sportiv amator. Sportul este o mare pasiune încă din copilărie. Acesta a fost și motivul pentru care a urmat Facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea atletism.

Pasiunea pentru Bodybuilding s-a dezvoltat în urmă cu circa 10 ani. ”Am fost la mare cu un prieten care concurează de ani de zile. Acesta mi-a spus că din punct de vedere genetic am cam tot ce e nevoie să pot face acest sport la nivel de performanță. Și atunci a început totul!

Pregătirea competițională e­fec­tivă pentru campionatele europene a început anul trecut, prin luna noiembrie. Acest lucru înseamnă monitorizarea dietei și pregătirea fizică. Monitorizez totul prin intermediul unei aplicații. Pentru o competiție cum este campionatul european, trebuie să ai o pregătire de minimum cinci luni. Am început să curăț alimentația, să mănânc semiregim și, din ianuarie 2019, am intrat pe deficit caloric. Se stabileștie întâi mentenanța calorică, unde organismul se menține, nici nu scade, nici nu urcă în greutate. Eu îmi fac toate calculele. Prin aplicație monitorizez în fiecare zi numărul de calorii, carbohidrați, proteine, grăsimi, numărul de fibre. Văd media săptămânală și cum a evoluat și greutatea corporală. Totul este calculat, cântărit, inclusiv sarea și apa. Devine obișnuință”, ne-a explicat sportivul.

Succesul, datorită unui stil de viață echilibrat

În funcție de numărul de calorii, trebuie să consume energie la sală. Antrenamentul fizic, înseamnă 6  ședințe pe săptămână la sală: patru antrenamente a câte 2 ore și două antrenamente a câte jumătate de oră doar pentru gambe și abdomen. La acestea se adaugă două antrenamente cardio pe săptămână, alergare sau mers pe bandă, pentru a menține sănătatea sistemului cardiovascular.

Și, foarte important, își monitorizează starea de sănătate în funcție de analizele de sânge, pe care le face la 4–6 săptămâni. ”Trebuie monitorizați anumiți markeri de sănătate, tensiune și glicemie, în fiecare săptămână, indiferent de vârstă”, a subliniat Alexandru Albulescu. Sportivul se pregătește acum pentru Campionatul Național de Culturism și Fitness de la Brașov, din 28–29 septembrie. Și, obiectivul principal este Campionatul Mondial din Emiratele Arabe, din  8 – 10 noiembrie. Este cel mai înalt nivel posibil ce poate fi atins, ca amator, în acest sport.