Să avem gândul și sufletul curat, pentru a fi vrednici de cinstirea Preacuratei Fecioare!

Ziua de 31 iulie a avut o însemnătate aparte pentru credincioșii ortodocși. În toate casele în care credința în Dumnezeu este prioritară, a început Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor ca fiind Postul Sfintei Marii. Traversăm așadar, o perioadă de înfrânare de la alimente de dulce, de rugăciune și reculegere în tihnă, care ne pregătește pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Față, celebrată pe 6 august și Adormirea Maicii Domnului, din 15 august. 

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 510, ediția print

Postul a început pe 31 iulie și se încheie la jumătatea lunii, pe 15 august, exact în ziua prăznuirii Adormirii Sfintei Fecioare. În toată această perioadă, în locașele de cult din țară, preoții săvârșesc slujba Vecerniei, plus cele două Paraclise ale Fecioarei Maria. De asemenea, în ajunul sărbătorii, slujitorii bisericilor ortodoxe oficiază slujba Prohodului Maicii Domnului. Practic, până la jumătatea lunii august se consumă doar mâncăruri care nu sunt de dulce, se merge la biserică și se asistă cu evlavie la slujbele speciale săvârșite în cinstea Maicii Domnului. În plus, trebuie să renunțăm la gândurile rele la adresa semenilor noștri, să ne rugăm în tihnă și să ne purificăm sufletele de păcate. Să întâmpinăm marea zi a Adormirii Maicii Domnului cu trupul, gândul și sufletul curat. Doar așa vom cunoaște mântuirea. 

Să ne mărturisim păcatele și să ne căim pentru ele 

Înainte de toate, trebuie să ținem cont de sensul spiritual al postului și să-l urmăm cu desăvârșire. Iată cum trebuie să petrecem aceste zile!  

să consumăm doar legume, fructe, se­mințe, pâine și apă; 

să îndepărtăm gândurile rele ce umblă de jur împrejurul nostru; 

să evităm să dăm curs tensiunilor, certurilor și conflictelor cu alte persoane;

să ne rugăm permanent cu sufletul curat; 

să avem milă de nenorocirile altora;

să ne dominăm poftele și instinctele inferioare ale trupului și minții; 

să ne mărturisim păcatele; 

să ne căim pentru greșelile făcute de-a lungul timpului; 

să fim milostivi.   

Preoții ne îndeamnă să facem din rugăciune mâncarea care să ne hrănească sufletul și trupul în aceste două săptămâni care vor urma. Așa vom vedea cât de hrănitoare și de ieftine sunt alimentele de post. Să nu uităm că postul are nevoie și de rugăciune. Fără ea, toată această perioadă o să ni se pară extrem de lungă și de grea, chiar chinuitoare. Adormirea Maicii Domnului este considerată și “Paștele verii”. În această mare zi, este celebrată suirea la Cer a Maicii Domnului.

Rugăciune către Preacurata Fecioară Maria

Celei alese dintre toate neamurile, 

Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei,

Celei ce te sui de la pământ la cer, 

Cântare cu cucernicie, pentru preacinstita ta Adormire, 

Aducem ție Născătoare de Dumnezeu. 

Iar tu, ca ceea ce ai biruință peste moarte, 

De toate întâmplările aducătoare de moarte

Ne păzește pe noi, ca să-ți cântăm ție: 

Bucură-te, ceea ce ești plină de har, 

Care întru Adormirea ta, nu ne lași pe noi!

O Maică prealăudată a Împăratului Cerului și al Pământului, 

A lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui nemuritor, 

Care viețuiește și după moarte, 

Primește de la noi, la cinstită Adormirea ta, 

Această rugăciune de acum în viața aceasta

Și la vremea morții noastre, 

Scapă-ne de toată nenorocirea și chinul

Și Împărăției celei cerești, 

Ne învrednicește,

Împărăteasă, pe noi cei care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! 

Preasfântă stăpână, de Dumnezeu Născătoare, 

Depărtează de la noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi,

Trândăvirea, uitarea, nerecunoștința, lenevirea

Și toate gândurile cele rele și viclene, urâte și defăimătoare. 

Alungă-le de la inimile noastre cele ticăloase 

Și de la sufletele noastre cele întinate

Și de la mintea noastră cea întunecată.

Stinge văpaia patimilor noastre 

Și ne ajută că neputincioși suntem. 

Ferește-ne de aducerile aminte, de deprinderile cele viclene

Și de toate faptele cele rele, din noapte și din zi 

Și ne izbăvește de ele. 

Că preabinecuvântat și preamărit este numele tău cel sfânt, 

În Cer și pe Pământ, în vecii vecilor, 

Amin!