După opt ani de când la conducerea primăriei din 1 Decembrie a venit Ilie Stan, rezultatele sunt vizibile cu ochiul liber. Acolo unde înainte gunoaiele zăceau morman aruncate de la geamul blocului, astăzi au apărut părculețe cochete sau parcări. Totul datorită ambiției primarului Ilie Stan, care a ținut să își respecte promisiunile din campaniile electorale.

 

Întreaga localitate și-a schimbat fața și, încet-încet, locuitorii din comună simt cum localitatea lor începe să semene cu un mic orășel cochet. Ce a reușit Ilie Stan să facă în opt ani de zile, din ceea ce a promis? În primul rând rețeaua de apă, una dintre marile probleme ale cetățenilor din 1 Decembrie de acum opt ani, a fost rezolvată. La ora actuală toate locuințele sunt racordate la rețeaua de apă. La fel și cu rețeaua de gaze. Cei care locuiesc în 1 Decembrie au uitat cum este să mai cari la două săptămâni butelia la umplut, altădată un negoț rentabil pentru mulția afaceriști. Acum toți cei care au vrut s-au racordat la rețeaua de gaze naturale. Ceea ce în 2004 erau niște ulițe noroioase, pe unde căruțașii se avântau nu fără teamă, s-au transformat în ani în străzi cum poate nu găsești nici în marile orașe. Dealtfel 90% dintre străzile din 1 Decembrie sunt asfaltate. Aproape toate blocurile din localitate, 95% dintre acestea mai exact, au în spate un spațiu de joacă și parcuri cu spații verzi.

 

Anvelopare  gratuită

 

Ce planuri mai are edilul din 1 Decembrie? Un parc modern în Zona 2, unde oricare dintre locuitori să poată ieși la plimbare cu copiii sau nepoții, sau pur și simplu să joace o partidă de table la soare. Însă master-planul este legat de anveloparea blocurilor din comună. Din cele 95 de blocuri, 37 vor fi anvelopate într-un termen extrem de scurt, ceea ce va schimba în totalitate fața comunei pentru cei care doar tranzitează localitatea. Va dispărea griul ceaușist al clădirilor, înlocuit cu zugrăveli în culori la modă, care parcă îți schimbă și starea sufletească atunci când le vezi. Însă pentru cetățeni poate nu culorile contează, și poate nici faptul că anveloparea imobilelor va însemna o economie însemnată la bugetele de criză ale oamenilor din localitate. Pentru locuitorii din 1 Decembrie, mare parte dintre ei oameni muncitori, dar care lucrează pe salarii de mizerie, se pune problema banilor, cei 20% din costurile pentru anvelopare pe care ar trebui să îi plătească din buzunar. Ilie Stan are însă o veste bună pentru oamenii din localitate: Primăria va căuta să plătească de la bugetul local partea ce aparține locatarilor. Fără nici o pretenție din partea primăriei. Este drept că efortul financiar va fi unul considerabil, însă primarul este conștient că oamenii au neapărată nevoie de confort termic la iarnă, pe bani cât mai puțini.