Fostul președinte al țării Traian Băsescu susține că ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu are nicio altă soluție decât să propună revocarea din funcție a procurorului-șef al DNA și a procurorului general al României.

„În ceea ce îl privește pe domnul Toader, cred că este condamnat să țină cont de decizia Curții Constituționale care, în considerente, spune referitor la Parchet că: o astfel de conduită echivalează cu o încălcare gravă a principiului separării puterilor în stat, garantat de articolului 1, alineatul 4 din Constituție, deoarece Ministerul Public nu doar că își depășește atribuțiile prevăzute de Constituție și de lege dar își arogă atribuții ce aparțin puterii legislative sau Curții Constituționale. Aici, ministrul Toader nu mai are nicio variantă, mai ales că a fost judecător al CCR”, a spus Traian Băsescu la TV.

Totodată, el a mai afirmat că președintele Iohannis va trebui să accepte o propunere de revocare trebuie acceptată de președintele Klaus Iohannis, fiind vorba de o încălcare „gravă” a Constituției.

„Mergând mai departe, nici Iohannis nu are nicio variantă dacă ministrul îi trimite o solicitare de revocare pentru că la articolul 80, alineatul 2 se spune așa: președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. (…) Deci la încălcare gravă, însuși președintele poate fi suspendat, deci ce să mai vorbim de ce este sub președinte. Deci președintele României, CSM și ministrul Justiției nu au dreptul să încalce Constituția, să bage sub preș o încălcare gravă a Constituției, pentru că s-ar crea un precedent teribil”, a declarat Traian Băsescu.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.344