Comuna Clinceni se mândrește cu unele dintre cele mai impresionante și mai valoroase lăcașe de cult din România. Reabilitate, modernizate și împodobite cu picturi superbe, acestea exprimă triumful credinței edilului Adrian Budeanu și a celorlalți conducători ai autorităților administrației publice locale, care vor să pună biserica în valoare pentru că ea este păstrătoarea identității naționale.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 510, ediția print

Pentru primarul Adrian Budeanu, biserica a fost, este și va rămâne expresia culturii și spiritul locului, a timpului și a prosperității comunității din Clinceni. Tocmai de aceea, a făcut și face tot ceea ce îi stă în putință pentru ca lăcașele de cult din localitatea pe care o administrează să-și redobândească splendoarea și strălucirea pierdute în negura timpurilor ce nu au fost deloc iertătoare cu ele. După ample procese de restaurare, reabilitare și modernizare, bisericile din această localitate au ajuns să fie renumite în regiunea București-Ilfov prin frumusețea și patrimoniul lor spiritual. Aici, totul a fost și este restaurat artistic, prin tehnici extrem de sofisticate și cu materiale tradiționale naturale, pentru a conserva cât mai bine aspectele de ordin estetic al operelor de artă care păstrează originalitatea și starea de spirit specifică. Fie că au renăscut aproape din ruine, au fost extinse sau ridicate din temelie, lăcașele de cult din comuna Clinceni sunt acum, printre cele mai durabile și mai impresionante construcții. Deși au fost modernizate, toate păstrează în ele acea configurație înrădăcinată în tradiție care înglobează tehnici și meșteșuguri iscusite. Așa se face că, astăzi, în peisajul cultural al satului tradițional de la Clinceni se înalță semețe bisericile care strălucesc ca niște adevărate bijuterii arhitecturale și spirituale.

Parohia Ordoreanu are un superb centru pastoral educațional

“În momentul în care am ajuns în parohie, am găsit mai multe șantiere deschise. În primul rând, ceea ce este foarte important pentru preot, biserica, șantierul de pictură interioară, acolo unde se pictase mai puțin de jumătate. Cu ajutorul financiar al Primăriei Clinceni, au fost realizate lucrările de pictură, ne referim aici la manoperă și materialele de construcții. Parohia a plătit cazarea și masa pictorilor. În 2017, la 1 octombrie am avut sfințirea Centrului pastoral educațional al parohiei, un eveniment extrem de important pentru parohie. A fost o investiție foarte mare a Primăriei, pentru care noi suntem foarte mulțumiți. Este un loc în care s-au desfășurat hramurile parohiei, foarte multe activități cu copiii. Era nevoie de clădirea aceasta, pentru că nu aveam unde să organizăm astfel de activități. Viața unei parohii nu se rezumă doar la slujbe. Oamenii își doresc să socializeze, să se cunoască mai bine, să trăiască sărbătorile și altfel, nu doar în fața Altarului. Începând cu vremea Sfinților Apostoli, după rugăciune urma masa comună, ceea ce am încercat și noi să realizăm prin această investiție. Ordoreanu este un sat care, înainte de 1990 nu exista. El a fost demolat în 1987 și modul în care a fost reconstruit satul, cu tot felul de dificultăți și probleme, i-a pus în dificultate și pe săteni în ceea ce privește reluarea vieții bisericești. Acest lucru s-a reflectat și în construirea bisericii și, iată că, sperăm, cu ajutorul tuturor celor implicați, mai ales al Primăriei Clinceni, să putem să finalizăm lucrările de pictură astfel încât, anul viitor să putem sfinți biserica. S-a amenajat și intrarea în  sat. Atunci când am venit eu la parohie, era o mare de burieni, bălării, plante. Era un haos total. Acum s-a amenajat foarte frumos, cu gard, cu un monument al satului martir Ordoreanu. Putem spune că intrarea în sat acum arată cu adevărat decent, iar zona respectivă (n.r. – Centrul pastoral/Trapeza) este pusă la dispoziția tuturor celor care doresc să își serbeze o zi de naștere. Am avut acolo chiar și un botez, cununii pentru cei care nu au vrut să meargă la restaurant. Iată că, o astfel de clădire poate reprezenta un beneficiu major pentru o parohie! Hramul bisericii este Sfântul Ierarh Nicolae, este hramul istoric și Sfinții Împărați Constantin și Elena. Primăria încearcă să contribuie la rezolvarea problemelor patrimoniale ale bisericii. Mă refer la terenurile pe care biserica ar fi trebuit să le recupereze de mult. Suntem în curs de finalizare a unei probleme de acest gen, care pentru Parohia Ordoreanu a reprezentat aproape o piatră de netrecut de-a lungul timpului. Nu s-ar fi rezolvat fără ajutorul Primăriei. Imediat ce rezolvăm problemele legate de terenurile bisericii, se va face și un gard împrejmuitor pentru tot terenul. De asemenea, se va finaliza și pictura, în vederea sfințirii care va avea loc anul viitor”, ne-a spus părintele Alexandru Trușcă, de la Parohia Orodreanu.

Catapeteasma Bisericii Slobozia este poleită cu aur, integral

“Sunt parohul acestei parohii din anul 2010. Când am venit în parohie, domnul Adrian Budeanu era deja primar al localității de multă vreme. Născut, crescut aici în Clinceni, știam care sunt problemele parohiei și cât ne poate ajuta Primăria. Așa că, imediat am trecut la renovarea bisericii. Cu fonduri de la Primărie, am reușit să refacem pictura bisericii, am restaurat-o. Catapeteasma a fost realizată de artistul plastic Nicolae Ovidiu Popa și montată în biserică prin anul 2015. Este realizată integral de domnul profesor. De la mers în pădure și adunat lemn, ea fiind realizată din lemn de cireș sălbatic, până la stadiul de montat. Este poleită cu aur integral și a fost realizată în cinci ani. Icoanele sunt pictate de artistul plastic Emanuel Mazilu, mai puțin icoanele Împărătești. Maica Domnului și Mântuitorul sunt icoanele vechi. Pe ele scrie 1905. Nu știm cine le-a pictat. Știm doar că au fost donate de familia Săbăreanu. Catapeteasma a fost făcută special ca să se încadreze icoanele vechi în catapeteasma nouă. Am avut probleme cu spațiul. Parohia nu avea suficient spațiu, în condițiile în care se implementase și la noi proiectul de trapeză, cu sală de mese cu tot. Trebuie specificat faptul că sala de mese este folosită foarte des. Cu ajutorul Primăriei Clinceni am făcut și gardul de împrejmuire a bisericii. Tot de la Primărie am primit și materiale pentru capela mortuară și pentru casa parohială. De asemenea, noul cimitir a fost înființat cu susținerea Primăriei. Vechiul cimitr este ocupat în proporție de 100%. Gardul care împrejmuiește noul cimitir a fost realizat cu fonduri de la Primărie. Biserica este o biserică veche, care datează din 1835. A fost biserică de moșie, ridicată de boierul Gheorghe Bălteanu, împreună cu familia sa, care deținea moșia Slobozia. La dorința acestuia, după moartea sa, biserica a rămas a satului”, ne-a spus părintele Paul Tudor, parohul Parohiei Slobozia. Tot aici, la Parohia Slobozia, urmează să se construiască și o capelă mortuară.

În bisericile de la Olteni și Clinceni ești mai aproape de frumusețile Raiului

În luna august 2000, Primăria Clinceni împreună cu credincioșii locului turnau fundația bisericii de la Olteni. Au urmat o serie de investiții importante ale Consiliului Local Clinceni pentru construcția bisericii, trapezei, casei parohiale, gardului de împrejmuire. De altfel, pentru dragostea sa față de biserică și de credincioșii locului, Biserica Ortodoxă Română i-a și mulțumit edilului de la Clinceni, în stilul său caracteristic. Patriarhia Română, prin intermediul Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor,  i-a oferit primarului Adrian Budeanu Ordinul Sanctus Stephanus Magnus, ca o recunoaștere a întregii sale activități în slujba comunității, încă din anul 2015 când a avut loc Sfințirea bisericii Parohiei Olteni. Și la Parohia Clinceni s-au făcut lucrări importante în ultimii ani. Biserica actuală, cea închinată Sfântului Ierarh Nicolae, a fost zidită în anul 1680, în timpul lui Șerban Cantacuzino. Pentru că devenise neîncăpătoare pentru numărul mare de rugători, a fost nevoie de extinderea ei. Așa s-a născut noua biserică, una superbă și impunătoare, care va fi cel mai frumos dar al primarului Adrian Budeanu și al părintelui paroh Gheorghe ­Gheorghe, pentru credincioșii satului. Noua biserică, ridicată din temelie, se apropie de stadiul de finalizare. După o strădanie de ani de zile a părintelui paroh, acum se lucrează la împodobirea lăcașului de cult cu picturile superbe ale sfinților care vor conduce credincioșii către frumusețea Raiului. “Primăria Clinceni a fost întotdeauna alături de noi, ne-a sprijinit cu tot ceea ce s-a putut, după ­nevoi. Ne-a ajutat financiar la lucrările de construcție a bisericii, ne-a pus acoperișul și ne-a oferit suma de 23.000 de euro pentru pictură. Practic, construcția și pictura sunt, în cea mai mare parte, finanțate de Primărie. Și pentru sala de mese am primit un ajutor substanțial de la Primăria Clinceni. Îi mulțumim domnului primar Adrian Budeanu pentru întreaga susținere pe care ne-a oferit-o ori de câte ori am avut nevoie, în atâția ani! Menirea omului este să lase urme pe pământ, urme frumoase, iar dânsul exact asta face. Ne ajută să lăsăm urme frumoase”, ne-a spus părintele ­Gheorghe Gheorghe, parohul Parohiei Clinceni.

Cimitirul istoric se extinde, la Călțuna

“Sunt parohul Parohiei Călțuna din anul 2019. Când am preluat această slujire cu acordul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, din 1 iunie 2019, am găsi la parohie o biserică în construcție, ridicată pe pământul celei care în urmă vreo nouă ani, arsese în urma unui scurt-circuit. Biserica era construită în 1832. Lucrările la actuala construcție au început la scurt timp după ce a ars biserica veche. În curtea bisericii se află o clopotniță, o magazie și un paraclis unde se țin sfintele slujbe la momentul actual. Pe lângă aceste construcții, biserica mai deține și o trapeză construită cu ajutorul Primăriei și Consiliul Local Clinceni și un cimitir. În prelungirea cimitirului am primit și un teren, tot cu destinație de cimitir pentru a lărgi cimitirul. Cimitirul are 2.500 de metri și s-au dat în continuare tot 2.500 de metri ca să se facă un lot de 5.000 de metri. Ajutorul pe care l-am primit de la Primărie în ceea ce constă proiectele noastre a fost prin ridicarea trapezei care este la stadiu de finisaj, acest teren al cimitirului istoric din comună și cu ridicarea bisericii căreia urmează să-i ridicăm acoperișul. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al primarului Adrian Budeanu, va fi o biserică deosebită, închinată Sfintei Treimi și Sfinților Martiri Brâncoveni. Nădjduim și ne bucurăm, totodată, de ajutorul domnului primar, care înțelege nevoia unei biserici așa cum este cea din satul Călțuna, nevoie pe care oamenii o semnalează prin dorința de a veni în număr cât mai mare la slujbe și de a se închina în biserică. Aducem mulțumiri pentru ajutorul primit de parohia noastră în proiectele pe care parohia le-a susținut în acest scurt timp de când mă aflu aici ca preot paroh”, ne-a spus părintele Vlad Nicolae Marius, parohul Parohiei Călțuna.

Primarul Adrian Budeanu, cu inima alături de preoți și credincioși

“La momentul actual, cele mai mari investiții le avem de făcut la Parohia Călțuna. Acolo avem o biserică ale cărei lucrări de construcție au început în anul 2012, cu investiție privată la momentul respectiv, banii provenind atunci din sponsorizări. După aceea, a fost preluată de Primăria Clinceni, care a continuat lucrările. Din momentul de față, mai sunt necesare investiții de vreo 400.000 de euro pentru a finaliza lucrările care constau în acoperirea bisericii, tencuieli interioare/exterioare, picturi, amenajări. Au intrat foarte mulți bani în acea parohie. Mai sunt investiții de făcut și în curtea ansamblului pastoral (n.r. – trapeza), împrejmuirea terenului, împrejmuirea cimitirului Parohiei Călțuna”, ne-a spus primarul Adrian Budeanu.