Proiectele de investiții continuă: se lucrează intens la anveloparea blocurilor și extinderea rețelei de canalizare

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a anunțat că Lista obiectivelor de investiții care se realizează pe baza proiectului tip ”Săli de sport cu tribună de 180 de locuri”, coordonat de Compania Națională de Investiții (CNI), a fost suplimentată, prin ordinal ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, cu cinci noi amplasamente în țară, unul dintre acestea fiind în comuna 1 Decembrie, din județul Ilfov.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 525

Dacă în ultima perioadă cu toții ne-am focalizat atenția asupra virusului care circulă printre noi, iată că mai există, totuși, și vești bune.

”Vreau să ne bucurăm împreună și vin cu o veste minunată!”, a anunțat primarul reales al comunei 1 Decembrie, Gheorghe Petre.

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, a aprobat construcția Sălii de Sport cu tribună de 180 de locuri în localitate.

”Dovadă că atunci când proiectele nu îți sunt blocate de persoane rău intenționate, obiectivele devin realitate!”, a punctat edilul.

Sala de sport va dispune de o tribună cu 180 locuri, vestiare pentru sportivi și grupuri sanitare pentru public. Sala de sport va permite practicarea mai multor discipline sportive, existând marcaje cu distanțele de siguranță aferente, care permit practicarea de sporturi precum fotbal, baschet, tenis sau volei.

Totodată, sala va putea fi folosită și pentru activități non-sportive de genul celor culturale sau recreative (serbări, prelegeri, expoziții).

Sala de sport este realizată în cadrul subprogramului ”Săli de sport cu tribună de 180 de locuri” realizat în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social derulat de Compania Națională de Investiții.

”Proiectul de realizare a sălii de sport a început în 19 iunie 2019, când am inițiat o Hotărâre de Consiliu prin care ne-am exprimat dorința de a realiza un astfel de obiectiv pentru comuna noastră și am pus la dispoziția CNI un amplasament pe care să se construiască o sală de sport cu 180 de locuri în tribună modelul CNI. Ulterior, CNI ne-a solicitat o modificare simplă a hotărârii legată de adresă, dar sala de sport a fost trecută în planul doi de consiliul local de la acel moment. Șase luni de zile, hotărârea nu a fost promovată. Nu știu motivele. După șase luni, când am revenit în funcție, am promovat hotărârea și proiectul a ajuns astăzi la faza de achiziție, la CNI. Chiar pe data de 9 noiembrie a fost semnat un ordin al ministrului prin care proiectul nostru a fost cuprins în lista de obiective finanțate. Lucrările vor începe imediat după ce se va finaliza procedura de achiziție la nivelul CNI”, a explicat primarul Gheorghe Petre. El a mai menționat că termenul de execuție este de 1 an, astfel că spre sfârșitul anului 2021 sau cel târziu la începutul anului 2022 comuna 1 Decembrie va avea o sală de sport funcțională.

Continuă programul de îmbunătățire a eficienței energetice

Nu este singurul proiect important pentru 1 Decembrie. Multe alte lucrări se desfășoară intens în comună, majoritatea fiind proiecte la care se lucrează de mai multă vreme. Un exemplu este programul de îmbunătățire a eficienței energetice, adică anveloparea blocurilor, obiectiv extrem de important pentru locuitorii comunei, având în vedere că numărul cetățenilor care locuiesc în astfel de imobile este ridicat și, de mai mulți ani, se depun eforturi pentru finalizarea acestui proiect.

”Programul continuă până la epuizare, prin programul național de îmbunătățire a performanțelor energetice la blocurile de locuit, program unde Guvernul participă cu 60%, primăria cu 40%, din care 10% asociația de proprietari. Continuăm programul de anvelopare. Dintr-un lot de 15 blocuri, au fost finalizate P1, P10, blocul Comaico, apoi PK13, PK1’ și P24 și suntem în lucru cu P23, P37, PK1, PK27, PR2 și blocul C de pe str. Liviu Rebreanu. Au fost incluse în program aproximativ 80 de blocuri și ar mai fi 21 de blocuri până la finalizarea programului. Intrăm în perioada următoare cu încă un lot de cinci blocuri. Deci programul continuă, dacă timpul ne permite și putem să lucrăm, vom continua anveloparea, dacă temperaturile scad, vom continua la primăvară”, a precizat primarul.

Canalizare finalizată pentru circa 70% din localitate

Proiectele de investiții rămân prioritatea zero pentru administrația comunei 1 Decembrie. Primăria  continuă și lucrările de modernizare a rețelei de canalizare.

”Se  lucrează la canalizare pe str. Păcii, pe Careda și pe DJ, pe str. Gloriei. Realizarea rețelei de canalizare presupune inclusiv realizarea branșamentelor. De aceste lucrări beneficiază aproximativ 600 de familii, atât blocuri, cât și case, și putem spune că, prin finalizarea lor, 70% din localitate este canalizată”, ne-a explicat primarul ­Gheorghe Petre.