Concordia a ajuns la al treilea meci fără victorie, după ce a pierdut, scor 1-3, pe teren propriu, cu Dinamo București, meci contând pentru etapa 29 din Liga 1. Din cele patru goluri, trei au fost marcate din penalty.

Rus a deschis scorul, Matei a majorat la 2-0 tot din penalty, iar Țucudean a marcat pentru scorul pauzei, dintr-o pasă a lui Lazăr. După pauză, Concordia a beneficiat și ea de o lovitură de pedeapsă, dar ”câinii” au păstrat avantajul de două goluri până la final.

Așa cum era și normal, antrenorul Marius Șumudică spune că elevii săi trebuie să își revină, dacă nu vor ca anul viitor să joace în eșalonul secund. „La primul gol am interpretat greșit jocul, i-am avertizat că Dinamo e o echipă periculoasă. Al doilea penalty este discutabil, iar în momentul în care e 2-0 după două penalty-uri, nu e ușor pentru o echipă tânără să își revină. Am stat de vorbă la pauză cu ei, ne-am revenit în a doua repriză. Ei au avut ocazii pe jocul nostru deschis, avântat. Am încercat să le punem probleme. Am marcat un gol, am mai avut alte câteva ocazii de a marca. Dinamo e o echipă superioară nouă, atât valoric, cât și numeric. Va trebui să facem puncte cât mai repede. După meciul cu Ceahlăul toată lumea spunea că am scăpat de retrogradrare. Toate echipele fac puncte. Unele echipe fac puncte prea ușor, noi trebuie să muncim enorm pentru ele. Facem niște greșeli elementare, pregătim ceva, nu suntem atenți și de aici vrem să ne deschidem când suntem conduși. În acest meci s-a văzut diferența de valoare”.

Concordia a jucat cu Cobrea – Dima, Leca, Melinte, Bambara – Roșu, Ispir – Florea (Coșereanu ’60, Neagu ’82), Purece, Serediuc (Creţu ’86) – Welington.

Plus două puncte

Universitatea Cluj va pierde la masa verde partida cu Concordia Chiajna, din cadrul etapei a XXII-a a Ligii I, încheiată pe teren la egalitate, scor 1-1, conform deciziei Comisiei de Recurs a FRF, care a constatat că folosirea jucătorului Marius Martac de către echipa ardeleană a fost nelegală.

Conform site-ului oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal, Comisia de Recurs a FRF a desfiinţat decizia Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor (CNSL) în cazul Marius Martac și a dat câștig de cauză clubului Concordia Chiajna. „Admite recursul. Modifică în totalitate hotărârea CNSL din 2 aprilie 2014. Constată că legitimarea jucătorului este nelegală. Definitivă și irevocabilă. Hotărârea poate fi atacată la TAS în termen de 21 de zile“, se arată în soluţia Comisiei de Recurs. 

Gruparea Universitatea Cluj anunţă pe site-ul său oficial că meciul din deplasare cu Concordia va fi omologat cu scorul de 3-0 la masa verde. 

Rezultatele etapei a XXIX-a a Ligii I:

Ceahlăul-Gaz Metan 0-1, Oţelul-Săgeata 0-1, U Cluj-FC Vaslui 1-0, Astra-CFR Cluj 1-0, Pandurii-Poli Timișoara 0-1 Concordia-Dinamo 1-3 (Welington ’51 pen / Rus ’19 pen, C. Matei ’31 pen, Ţucudean ’34), Corona-Viitorul 0-4, Steaua-FC Brașov 3-0, Petrolul-FC Botoșani 3-0

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentO frază cât o știre
Articolul următorNimic despre fotbal