Micuţii „muschetari” s-au întrecut în ”Cupa Touché” la sabie

Cea de-a treia ediție a Cupei Touché s-a desfășurat la Buftea în zilele de 9 și 10 martie, la sala de sport a Colegiului Tehnic „Dumitru Dumitrescu”. Concursul s-a bucurat de participarea tuturor cluburilor din România, cât și a câtorva cluburi din Bulgaria, Grecia și Spania. Cei aproape 260 de mici „muschetari” și-au măsurat măiestria în mânuirea sabiei, într-o competiție de un înalt nivel tehnic pentru vârstele lor fragede, cu multă ardoare, în confruntări aprige, cu răsturnări neașteptate de scor. A curs multă sudoare, au răsunat chiote victorioase de bucurie, dar au curs și multe lacrimi provocate de durerea înfrângerii.

Articol apărut în Jurnalului de Ilfov, ediția print nr. 433

Competiția organizată de Asociația Club Sportiv Touché, sub egida Federației Române de Scrimă, s-a desfășurat în cadrul a trei categorii de vârstă atât la fete, cât și la băieți – U9, U11 și U13, pe parcursul a două zile, sâmbătă, 9 martie, și duminică, 10 martie.  Buna desfășurare a evenimentului sportiv a fost asigurată de Primăria și Consiliul Local Buftea și a beneficiat de sprijinul a numeroși sponsori, printre care s-au numărat Fondul de Garantare a Creditului Rural, compania Redis Nutriție, Editura Nemira, firma Solaris, Smart GSM, Balisarda, Ela Icon, Re-Cool, din Buftea, Floris Art, Tentații ­Dulci – Buftea, Uhlman Fencing și Taverna Studioului. Din partea Federației Române de Scrimă, a asigurat partea tehnică a desfășurării concursului, secretarul federal al FRS, Cristian Mihai.

„Durerea e trecătoare, gloria este veșnică”…

… glăsuiește deviza ACS Touché. Și, într-adevăr, aceste cuvinte se potrivesc de minune acestei discipline sportive. Fapt pe care ni l-a confirmat însăși campioana Ioana Preduțoiu, antrenor de scrimă la Asociația Club Sportiv pentru Sănătate „Voința”, din Buftea.

Ioana Preduțoiu antrenează copii din Buftea de 4 ani, iar cei mai în vârstă elevi ai săi au acum 13 ani. Sabrerii antrenați de Ioana Preduțoiu au avut rezultate foarte bune atât în Campionatul Național, cât și în competiții internaționale, cum ar fi Teodora Oargă, care este medaliată cu bronz la Campionatul Național din 2017, unde Sebastian Căpățână a câștigat argintul, Daniel Dulgheru, Crina Dinu medaliați cu argint la aceeași competiție, în 2016, iar în 2018, Alexia Militaru a fost medaliată tot cu argint la Campionatul Național, în timp ce Călin Soare și Daria Nica au luat bronzul în 2018 la același campionat, la categoria U9.

La nivel internațional, Teodora Oargă și Briana Belin au câștigat etapa de circuit european de la Sofia, la categoriile lor de vârstă, respectiv U13 și U11.

Un sport care formează caractere

„Sabia este cea mai dinamică probă dintre cele trei arme ale scrimei. Diferența constă în suprafața valabilă de punctaj, care este de la brâu în sus, inclusiv spatele membrele și capul. Loviturile se dau atât cu tăișul, cât și prin împungere, spre deosebire de celelalte două arme (floreta și spada – n.r.) unde lovitura se dă doar prin împungere. Este o armă convențională în care atacul are prioritate, ceea ce o face mai spectaculoasă, pentru că totul se întâmplă foarte repede, în fracțiuni de secunde, pe o distanță foarte mică. Sportivul trebuie să vadă rapid ce are de făcut, trebuie să ia o decizie și să execute lovitura în mai puțin de un sfert de secundă!

Este un sport minunat, care dezvoltă armonios copiii atât din punct de vedere fizic, cât și mental. Scrima este considerată un «șah în mișcare», un sport care îi învață să ia decizii rapid, să fie hotărâți în viață, îi autodisciplinează, să fie fair-play, dezvoltă atenția, concentrarea, viteza de reacție, ­într-un cuvânt, este un sport complex”, ne-a explicat Ioana Preduțoiu.

Oaspeții din străinătate au lăudat buna organizare a competiției

Cu această ocazie, am discutat și cu unul dintre antrenorii veniți de peste hotare. Martin Apostolov, antrenor la Clubul „Mladost” („Tinerețe” – n.r.) din Sofia, Bulgaria, a venit pentru prima oară la o competiție în România. El ne-a declarat că este încântat de sala de sport în care a fost organizată competiția și de condițiile oferite de organizatori. „Organizarea este foarte bună, sala este foarte frumoasă, sunt foarte mulțumit de felul în care se desfășoară această competiție”, ne-a spus antrenorul bulgar.

Premii minunate pentru sportivi minunați

Trebuie să recunosc că am fost extrem de impresionat de nivelul de pregătire al micuților sportivi, mulți dintre ei mai scunzi decât sabia pe care o mânuiau cu o măiestrie uluitoare pentru vârsta lor fragedă. Am asistat la confruntări aprige, la exploziile de bucurie ale învingătorilor, la aplauze îndelungate și urale din partea publicului, format în majoritate din părinții bravilor luptători și din coechipierii celor care trăgeau pe planșe, dar am văzut și lacrimi amare care șiroiau pe obrăjorii învinșilor.

În final, însă, tot acest zbucium plin de dăruire pentru acest sport bărbătesc a fost pe deplin răsplătit de organizatori prin premiile consistente acordate.

Festivitatea de premiere a fost prilejul unor momente emoționante, în care învingători și învinși s-au felicitat reciproc și sau îmbrățișat cu căldură, chiar dacă pe planșă fuseseră adversari. Premiile au fost înmânate de viceprimarul orașului Buftea, Alexandru Vaida și de laureata cu argint la JO Atlanta 1996 Roxana Scarlat Bârlădeanu, secretar general al FRS.

Cu acest prilej, cele două oficialități le-au adresat câteva cuvinte celor prezenți.

Alexandru ­Vaida, viceprimar Buftea: „Îmi doresc ca, prin sport, toți tinerii să crească demni, curajoși, să devină oameni care să nu se lase învinși de greutățile inerente ale vieții. Cei din generațiile mai apropiate de a mea își aduc aminte de celebrul roman «Cei trei muschetari», Athos, Porthos, Aramis și de D’Artagnan, toți mari spadasini. Alții și-l amintesc pe marele regizor japonez Akiro Kurosawa și de lupta demnă a celor 7 samurai, sau de vestitul Zorro. Faptul că știți să luptați pe planșă arată că veți ști să luptați și în viață, iar expresia «nesăbuit» cred că se referă la acela care nu știe ce înseamnă demnitatea de a avea o sabie care trebuie să stea în teacă și nu trebuie vânturată toată ziua. De aceea, sper că vom avea un tineret care să aducă normalitate în această Românie care, momentan, trece printr-o perioadă prelungită de recul. Felicitări tuturor sportivilor, sponsorilor, organizatorilor, Centrului Cultural Buftea, Cubului Touché, ACSS Voința!”.

Roxana Scarlat Bârlădeanu, ­secretar general al FRS: „Vreau să vă transmit felicitări din partea FRS și al președintelui acestei federații, Marius Florea, pentru această inițiativă, pentru curajul de a aduce scrima la Buftea. Așa cum spuneați, micuții noștri luptători vor învăța prin scrimă să devină oameni demni, oameni curajoși, care vor căpăta un bagaj de cunoștințe, astfel încât să reușească în viață și să fie oameni de bază ai societății românești. (…) Mulțumim Consiliului Local și Primăriei Buftea că în ultimii 3 ani au sprijinit scrima și sper s-o faceți în continuare!”.