@ Pentru fiecare din cele 24 de puncte locale de vaccinare se acordă un pachet standard care conține: două paturi, un calculator, un frigider cu termostat, termometru de ianterior și grafic de temperatură, un frigider standard, o imprimantă și, în funcție de necesități, panouri de protecție sanitară și chiuvete mobile

@ Vaccinarea este realizată de personal medical sau
medico-sanitar!

Pe 13 ianuarie 2021, a avut loc la sediul Consiliului Județean Ilfov o ședință extraordinară de Consiliul, pe ordinea de zi figurând un singur proiect și anume: aprobarea unui model de protocol de cooperare ce urmează a fi încheiat cu unitățile administrativ-teritoriale, pe teritoriul cărora vor fi funcționale centre de vaccinare împotriva COVID-19.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 532

”Aș dori să subliniez de ce este important să susținem, prin fonduri județene, programul național de vaccinare anti COVID-19. În contextul acesta delicat, generat de pandemie, Consiliul Județean Ilfov vine în ajutorul UAT-urilor pentru că ne dorim ca procesul vaccinării să se desfășoare în condiții normale, în condiții sigure. Din păcate, județul nostru a fost grav afectat de pandemie. Unsprezece localități au fost carantinate până recent. Ne dorim să traversăm această perioadă grea cât mai repede. Drept urmare, vrem să contribuim la amenajarea și dotarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19. Avem o listă cu 24 de puncte, în 23 de localități, identificate de DSP Ilfov drept posibile centre de vaccinare anti COVID-19. Pachetul standard, prin care venim în ajutorul UAT-urilor, este compus din: două paturi, un calculator, un frigider cu termostat, termometru de interior și grafic de temperatură, un frigider standard, o imprimantă și, în funcție de necesități, panouri de protecție sanitară și chiuvete mobile. După terminarea procesului de vaccinare, echipamentele vor putea fi folosite în alte proiecte de interes local. Acest nou virus ne-a dat viețile peste cap. Este important să avem încredere în medici și să facem tot ce putem ca să revenim la normal”, a declarat președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Petru Ștefan Thuma.

Proiectul a fost aprobat cu majoritatea voturilor consilierilor județeni

Potrivit Direcției de Sănătate Publică a județului Ilfov, în urma activității de analiză și investigație sanitară în unități publice, au fost identificate următoarele spații corespunzătoare și propuse pentru amenajarea și funcționarea centrelor de vaccinare anti COVID-19, în localitățile:

@ Balotești (Piața agroalimentară acoperită din Bd. Unirii 154A, suprafața totală pusă la dispoziția viitorului centru – de 384 mp),

@ Brănești (Sala de sport de la Șc. Gim. nr. 1, spațiu corespunzător cu o suprafață totală de 140 mp),

@ Buftea (Sp. de Obstetrică-Ginecologie, spațiu unde deja funcționează centru de vaccinare anti COVID-19),

@ Dobroești (Sala de sport ”Unirea Dobroești”, cu o suprafață totală de 2.000 mp),

@ Gruiu (Căminul cultural ”Ștefan Iordache”, suprafață totală 400 mp),

@ Otopeni (Sala de sport Otopeni, suprafață totală 800 mp),

@ Snagov (Sala de sport din Str. Ghermănești 67, suprafață totală 1.044 mp),

@ Voluntari (două centre de vaccinare, ambele în Bd. T. Vladimirescu 40, unul în incinta Casei de cultură, cu o suprafață totală de 387 mp, și unul în Sala de sport ”Andreea Isărescu”, cu o suprafață totală de 1.050 mp),

@ Berceni (Baza sportivă din Str. Valea Sterii 44, un spațiu cu o suprafață totală de 150 mp),

@ Bragadiru (Casa de cultură, suprafață totală pusă la dispoziția centrului de vaccinare de 120 mp),

@ Chiajna (Policlinica Chiajna, suprafață totală 115 mp),

@ Chitila (Sala de sport din Str. Castanilor 41, 105 mp),

@ Domnești (Dispensarul uman, suprafață totală 320 mp),

@ Glina (Dispensarul uman, suprafață totală atribuită centrului de vaccinare 122 mp, unde se poate realiza circuitul unidirecțional cu paravan),

@ Măgurele (Centrul medical Ghencea, suprafață totală 300 mp),

@ Pantelimon (Sala de sport din Str. Biruinței 80A, suprafață totală 500 mp),

@ Popești-Leodeni (Sala de sport a Liceului ”Radu Popescu”, suprafață totală 1.100 mp),

@ Periș (Sala de sport din str. Sportului 1, suprafață totală 200 mp),

@ Vidra (After ­School-ul din Str. Principală 106, suprafața pusă la dispoziția centrului – 106 mp).

DSP Ilfov menționează că în Afumați, spațiul propus din incinta Dispensarului uman comunal are ”structură funcțională necorespunzătoare,  nu respectă circuitele funcționale/împiedică desfășurarea activității normale a cabinetelor medicale”, la Mogoșoaia, spațiul identificat la dispensarul din comună (Str. București-Târgoviște 133) este ”necorespunzător – nu se pot respecta circuitele funcționale/se va împiedica desfășurarea activității normale a cabinetelor medicale”, iar la Cernica, în dispensarul uman din satul Tânganu, ”structura funcțională este necorespunzătoare – nu se pot respecta circuitele funcționale/se va împiedica desfășurarea activității normale a cabinetelor medicale”. S-a recomandat alegerea altor locații în aceste trei cazuri.

Vaccinarea se realizează de personal medical sau ­medico-sanitar!

La fiecare unitate s-a încheiat un proces verbal și s-au făcut o serie de recomandări privind amenajarea corespunzătoare, dotarea cu mobilier adecvat, asigurarea personalului medico-sanitar și a registratorilor medicali, echipelor de îndrumare și protecție/îndrumare și suport logistic, întocmirea documentației necesare obținerii avizului temporar de funcționare. Fiecărui reprezentant al primăriilor i s-a comunicat verbal și scris că vaccinarea se realizează de către personal medical cu aviz de liberă practică valabil, eliberat de Colegiul Medicilor/ personal medico-sanitar care deține certificate valabil eliberat de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.