Trupele de teatru ale copiilor din județul Ilfov s-au întrecut pe 13 iunie, la o nouă ediție a Concursului Județean de Teatru „Bucuria Măștilor”, eveniment găzduit de Centrul Cultural Buftea, sub egida Inspectoratului Școlar Județean Ilfov.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 456, ediția print

Născut din inițiativa inspectorului școlar prof. Nicoleta Stănică, din dorința de a oferi și alte metode educaționale care să îi ajute pe copii să înțeleagă lumea, festivalul ”Bucuria Măștilor” a ajuns la cea de-a patra ediție, având anul acesta în concurs 75 de copii, grupați în 12 trupe de teatru. ”Festivalul aduce din nou în atenție preocuparea pentru teatru a copiilor și a cadrelor didactice, gândindu-ne că în acest tip de preocupare putem avea o abordare cumva transversală a ceea ce se poate învăța la Limba și literatura română, Educație civică, Joc și mișcare. Copilul este pus într-o situație nouă, în care trebuie să își pună în valoare competențele  pe care le-a dobândit în cadrul disciplinelor de studiu. Abordarea este diversă, de la opere specifice literaturii române, până la creații proprii puse în scenă. Este minunat faptul că sunt părinți în sală, alături de copiii lor, și sprijină acest demers al educatorilor. Nu este o activitate ușoară, ci una în care familiile se implică în confecționarea de decoruri, de costume, și atunci, faptul că acești părinți au înțeles că este bine pentru copiii lor să participe și să se angajeze în astfel de activități, nu este decât de lăudat. Din nou apreciez cadrele didactice din care unii profesori au o tradiție în a participa cu piese de teatru la acest concurs, alții sunt noi”, ne-a spus prof. Nicoleta Stănică. Juriul a fost format din inspector școlar Nicoleta Stănică, Elena Panait – actor, inspector școlar Mincu Rădița, Rori Gheorghișor – prof. de Limba și literatura română, Laura Giga – manager la CD Press și sponsor, fiind oferite cadouri tuturor copiilor participanți. la competiție.

Premii și aplauze

Juriul a punctat dicția, expresivitatea, costumele și prezența scenică a concurenților. La categoria 6 – 10 ani, premiul I a fost acordat trupei Andex, de la Școala nr. 1 din Buftea, cu ”Păcală și negustorul”. La categoria de vârstă 11 – 14 ani, premiul I a fost câștigat de Școala nr. 1 din Pantelimon, pentru ”Norocul”, adus pe scenă de trupa ”Împreună”. Anul acesta trofeul concursului ”Bucuria măștilor” rămâne la Buftea, la Școala gimnazială nr. 3, la trupa ”Forever friends” pentru ”Mingiuță buclucașă”, o creație proprie, din viața reală, așa cum au descris-o copii.