@ Modele unice care îmbină tradiția cu modernismul, care uimesc prin rafinament și originalitate

Zece dintre cei mai cunoscuți sculptori români au găsit calea spre sufletul iubitorilor de artă și de frumos prin inițiativa Primăriei Corbeanca de a organiza o tabără de sculptură în piatră în comună și, pentru mai bine de o lună de zile, vor transforma noul parc din localitate, într-un generos atelier de creație. Sâmbătă, 1 august, acest eveniment unic în județul Ilfov a fost inaugurat în prezența autorităților locale și județene și, bineînțeles, a celor 10 artiști plastici participanți.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 510, ediția print

Peste 5 săptămâni, lucrări pline de originalitate, care ilustrează fondul de tradiție străveche românească îmbinat perfect cu influențele modernismului autohton și internațional îi vor încânta pe iubitorii de artă din Corbeanca, dar nu numai. Lucrări notabile, care surprind curente variate ale acestui domeniu al artei din ultimii ani și multiculturalitatea specifică zonei vor face din Tabăra de Sculptură de la Corbeanca un eveniment de înaltă performanță artistică, care trebuie musai vizitat. De acest lucru ne-au convins încă de la inaugurarea taberei, unde au și expus deja câteva dintre numeroasele lor opere de artă executate de-a lungul timpului. Spunem aceasta pentru că sunt extrem de expresive, transmit din plin emoțiile și sentimentele maeștrilor, creațiile acestor artiști, se întrec în măiestrie și devin tot mai căutate și apreciate de iubitorii de artă și de colecționarii din România și de pe alte meleaguri.

Modelând piatra cu pricepere și talent, acești mari sculptori ai țării noastre creează la Corbeanca o oază de frumos care îmbogățește mintea și sufletul și le leagă de tot ce e mai bun și mai înălțător.

La Corbeanca, continuă seria evenimentelor care pătrund adânc în inimile iubitorilor de frumos

În deschidere,  a ­luat cuvântul managerul de proiect Alexandru Baku. “Este prima ediție a Taberei de Sculptură în piatră, la noi, în comuna Corbeanca. Începem cu o rugăciune. Așa este normal, așa că rugăm preoții din comuna noastră să ne spună o rugăciune aici, în noul parc. Vă mulțumim mult că ați dat curs acestui eveniment! Tabăra de Sculptură «Armonie» este un proiect pentru care am obținut fonduri de la Administrația Fondului Cultural Național. Am numit-o «Armonie», de la armonia pe care dorim s-o creăm între vechii locuitori și cei nou veniți, noua generație. Ne dorim să fim o comunitate unită, indiferent de culoarea politică, să mergem cu toții înainte pentru această comunitate. Este primul eveniment de acest gen organizat de noi. Dar, de acum înainte vom încerca să repetăm astfel de evenimente. Când vom avea Centrul Cultural gata, va fi altceva. Acum vreau să vă prezint «actorii» principali ai evenimentului: Anton Rațiu, care este și directorul artistic al taberei, Andrei Marina, Dorin Lupea, Dinu Câmpeanu, Radu Dumitru, George Tănase, Titi Ceară, Bogdan Brezea, Ovidiu Ștefan Toader, Jorge Mafu”, a spus Alexandru Baku, organizatorul evenimentului, la deschiderea taberei.

Apoi, a fost invitat să ia cuvântul Daniel Tudorel Zamfir, prefectul județului Ilfov, unul dintre invitații la acest eveniment.

„În primul rând, țin să vă mulțumesc, pentru că, în zilele acestea când ne luptăm cu o problemă atât de grea, veniți cu un eveniment care să ne bucure sufletele. Avem nevoie și de bucuria sufletului. Sunt convins că rezultatul celor care își vor arată măiestria în a modela piatra îi va bucura și pe urmașii noștri. Poate ei își vor aminti că într-un moment ca acesta a fost începutul. Îl rog pe domnul primar să aibă grijă ca astfel de evenimente să devină un obicei al localității pe care o administrează. Vă doresc să rămâneți sănătoși, iar peste o lună și o săptămână să ne revedem ca să aflăm și să admirăm rezultatul muncii dvs.”, le-a spus Daniel Tudorel Zamfir, prefectul județului Ilfov, celor prezenți la inaugurarea taberei.

La inaugurarea taberei a fost prezent și vicepre­ședintele CJ Ilfov, Rizia Tudorache, care a rostit câteva cuvinte de apreciere a acestei inițiative a autorităților locale.

„Felicit organizatorii și pe toți cei care au făcut posibilă organizarea acestui eveniment, astăzi! Mă refer în special la organizatorul evenimentului și la primarul comunei, Valeriu Anton. Corbeanca este o comună cu evenimente, aș putea spune, de nivelul unui mare oraș din România. (…) Mă bucur că particip la un asemenea eveniment. (…) Urez succes deplin participanților”, a spus Rizia Tudorache, vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov.

Valeriu Anton, primarul comunei Corbeanca: “Deschid tabăra cu mare drag”

În continuare, primarul comunei Corbeanca a fost cel care a deschis oficial Tabăra de Sculptură.

„Vă mulțumesc din suflet pentru că ați răspuns chemării noastre pentru a fi împreună, aici, la evenimentul demarat în locația binecuvântată de preoții noștril! Le mulțumesc domnului prefect, Tudorel Zamfir, domnului subprefect, domnului vicepreședinte al Consiliului Județean, Rizia Tudorache! Le mulțumesc și le urez bun venit, artiștilor noștri dragi, și-i asigur că în tot acest timp petrecut la Tabăra de Sculptură în piatră voi sta pe lângă ei și voi încerca să le fur meseria. Deschid cu mare drag această tabără aici, în acest parc la realizarea căruia suntem parteneri cu Consiliul Județean Ilfov. Tot împreună mai avem și proiectul de pe strada Culturii, unde se vor afla și Casa de Cultură, o școală, o grădiniță și un bazin de înot”, a spus primarul Valeriu Anton.

Lucrările vor trebui finisate până pe 4 septembrie

Directorul artistic al evenimentului, artistul plastic Anton Rațiu, ­ne-a oferit amănunte cu privire la modul în care se vor desfășura lucrările la Tabăra de Sculptură din Corbeanca. El ne-a explicat că fiecare artist va putea să-și stabilească singur programul de lucru, având în vedere condițiile meteo care se anunță a fi destul de „fierbinți”.

„Am căzut de acord cu colegii participanți să avem un program flexibil și ne bazăm pe personalitatea și pe responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Programul începe de la 09.00 dimineața și până la asfințitul soarelui, la ora 21, însă nu am stabilit un program fix pentru toți participanții. Cine vrea să lucreze dimineața, lucrează dimineața, cine vrea seara, lucrează seara, fiindcă sculptura și arta se pot ele programa, dar până la un anumit punct. În momentul în care nu mai ai inspirație, o dispoziție foarte bună, este mai bine să nu lucrezi o perioadă de timp care poate ajunge chiar și la câteva zile. Apoi, se întâmplă să faci în câteva ore ­ceea ce n-ai putut face în zilele celelalte. Așadar, vom avea un program, dar va fi foarte flexibil și va fi la latitudinea fiecărui participant. Condiția pe care am pus-o, și cu care toți colegii au fost de acord, este ca pe 3-4 septembrie lucrările să fie deja finisate”, ne-a spus Anton Rațiu.

Cum s-a născut acest proiect

Tabăra de sculptură în piatră de la Corbeanca este organizată de Primăria Corbeanca împreună cu Asociația Culturală Corbeanca. Pentru realizarea evenimentului au fost accesate și fonduri de la Administrația Fondului Cultural Național, în valoare de 85.000 de lei. Acestor fonduri li se adaugă un procent de 10% (14.030 lei), participarea primăriei, precum și sponsorizări de la mai multe companii, precum Bilancia EXIM, care s-a angajat să aprovizioneze tabăra cu blocuri de piatră, sau ESSA Sales & Distribution, care au dotat tabăra cu corturi și asigură apa plată și minerală pe întreaga perioadă de desfășurare a lucrărilor. În județul Ilfov, tabăra de sculptură în piatră este primul eveniment cultural de o asemenea amploare, comparabilă cu cea de la Măgura, din județul Buzău, care, din păcate, și-a încetat activitatea. Tema acestui eveniment cultural este „Armonie”, concept pe care artiștii participanți trebuie să îl înfățișeze în lucrările lor.