Bolta Ortodoxiei noastre se îmbogățește cu încă un mare sfânt. Sfânta Cuvioasă Xenia din Petersburg va fi trecută în calendarul creștin ortodox român și va fi prăznuită anual, la data de 24 ianuarie. Decizia aparține Sfântului Sinod care s-a reunit marți, pe 21 iulie, în ședință de lucru, la Palatul Patriarhiei.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 509, ediția print

Cine a fost Sfânta Xenia și, mai ales, de ce Biserica Ortodoxă Română a ales să-i ofere un loc atât de important în calendarul creștin? Despre Sfânta Xenia se știe că este una dintre cele mai iubite sfinte ale Rusiei, fiind considerate protectoarea familiei. De altfel, Sfânta Cuvioasă Xenia din Sankt Petersburg este invocată în rugăciunile tuturor celor care își doresc să-și întemeieze o familie, să-și reunească familia dezbinată, să-și regăsească copiii pierduți sau să aducă sănătate unui membru al familiei. Ea s-a remarcat prin modestie, sărăcie, renunțarea la bunurile lumești și o înflăcărată devoțiune față de Hristos, dar și prin clarviziune și ajutorul celor sărmani și păcătoși în timpul vieții și prin minunile pe care le-a făcut după moarte. “Sfânta Xenia a trăit în secolul al XVIII-lea, în Rusia imperială. Cel mai probabil anul nașterii este 1730. S-a căsătorit cu ofiţerul Andrei Teodorovici, însă după patru ani de mariaj, soțul ei a trecut la cele veșnice în urma unei petreceri. Evenimentul nefericit i-a marcat profund viața, iar din acel moment s-a dedicat în totalitate trăirii duhovnicești. De la înmormântare, Sfânta Xenia s-a prezentat cu numele soțului spunând tuturor că nu a murit Andrei Teodorovici, ci Xenia Grigorievna. “Andrei Teodorovici este aici, în fața voastră, el trăiește și va trăi mult de acum înainte, va trăi veșnic”, spunea Sfânta Xenia. La cimitir, sfânta le-a cerut celor prezenţi să se roage pentru „odihna veșnică a roabei lui Dumnezeu Xenia”, menţionând că „bietul Andrei Teodorovici a rămas orfan, a rămas singur pe lume”, scrie Basilica.ro. 

Mormântul său, loc de pelerinaj pentru credincioși

Potrivit aceleiasi surse, după moartea soţului, Sfânta Xenia a împărţit toată averea săracilor și Bisericii, iar rudele au calificat gestul ca un act de nebunie și au raportat-o autorităţilor competente. “În urma examinării, sfânta a fost declarată sănătoasă din punct de vedere mintal și a fost lăsată în pace. Își petrecea zilele pe străzile din ­Sankt Petersburg, în deplină smerenie și sărăcie, iar în timpul nopţii se ruga neîncetat pe un câmp din apropiere. Pentru viaţa austeră și comportamentul ei, sfânta a fost considerată nebună fiind, de multe ori, supusă umilinţelor publice. După o perioadă, Sfânta Xenia a părăsit orașul, iar timp de opt ani a mers în pelerinaj la părinţii duhovnicești ai Rusiei, în pustiu, cărora le-a cerut sfaturi pentru mântuire. S-a întors în Sankt Petersburg, iar după o perioadă oamenii au simţit prezenţa sfintei ca o binecuvântare pentru oraș. Sfânta Xenia s-a bucurat de darul vederii înainte, profeţind moartea împărătesei Elizabeta, în 1761. A trecut la cele veșnice la vârsta de 71 ani, fiind înmormântată în cimitirul din Smolensk. În scurt timp, mormântul ei a devenit un loc de pelerinaj pentru creștinii care veneau să-i ceară ajutorul”, mai scrie Basilica.ro. 

Din minunile Sfintei Xenia 

O parte din minunile săvârșite de aceasta sunt trecute în cartea intitulată “Sfânta Xenia din Sankt Petersburg, Ocrotitoarea familiei”. Printre altele, există și mărturia unei tinere căreia Sfânta Xenia îi descoperă adevărul, mărturie pe care o prezentăm și noi, în cele ce urmează. “Am făcut cunoștinţă pe internet cu un tânăr, care mi-a povestit că lucrează la Moscova, ocupând o poziţie înaltă la conducerea unei fabrici importante din acest oraș, iar de origine este din orașul meu natal. Am comunicat cu el aproape un an. Deja mă obișnuisem cu el și chiar îmi era foarte drag. După mesajele pe care mi le scria, îmi făcusem impresia că este acea persoană pe care am vrut mereu s-o am alături. ­Mi-a promis că în curând ne vom întâlni, dar deoarece era prins în foarte multe activităţi, întâlnirea noastră se tot amâna. Cu timpul, starea aceasta de incertitudine a început să mă îngrijoreze, dar în visele mele deja îmi închipuiam întâlnirea noastră și o viaţă de familie fericită. Mulţi vor spune că e o prostie să te îndrăgostești fără să cunoști omul. Probabil că așa și este, dar eram de mult timp singură și relaţiile anterioare îmi aduseseră prea multă suferinţă. Pot spune că mă îndrăgostisem. Deja îmi era greu să-mi imaginez viaţa fără comunicarea cu acest „prieten“. În primăvara anului 2013, am reușit să ajung împreună cu o prietenă la Paraclisul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg. Nu vă pot descrie în cuvinte cât de bine te simţi în preajma Sfintei! Simţi o bucurie deosebită doar de la faptul că ai ajuns alături de ea. Cred că mulţi dintre cei care au reusit să ajungă la cimitirul Smolensk mă vor înţelege. Aveam senzaţia că parcă Sfânta însăși mă îmbrăţișează, iar în suflet se sălășluiesc pacea și bucuria. Am început să mă rog Sfintei Xenia să mă ajute să mă întâlnesc cu acea persoană. La revenirea în orașul natal, am început să citesc Acatistul Sfintei Xenia pentru ca în sfârșit să se rezolve această situaţie. Aproximativ la două luni după întoarcerea mea din Sankt Petersburg, am aflat că acea persoană face ani grei de pușcărie pentru uciderea unui om. Sincer, nu am fost descurajată foarte tare, am simţit că parcă o povară grea a fost ridicată de pe umerii mei.“

Rugăciunea care ne aduce dragostea și armonia

Iubind sărăcia lui Hristos, 

Acum te îndulcești de ospățul cel veșnic. 

Cu nebunia cea părută ai rușinat nebunia acestei lumi. 

Prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. 

Pentru aceasta, dobândind darul ajutorării prin minuni, 

Fericită Xenia, roagă-L pe Dumnezeu să ne izbăvească de tot răul.

Mărindu-te pe tine, Sfântă Xenia, cinstim pomenirea ta, 

Ca tu să te rogi pentru noi, păcătoșii. 

Sfântă maică Xenia, ai vieţuit sub acoperământul Celui Preaînalt.

Și întărită ai fost de Maica lui Dumnezeu. 

Ai răbdat foamea și setea, gerul și arșiţa, defăimările și prigonirile. 

Și ai primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii și al facerii de minuni. 

Iar acum sălășluiești întru lumina Celui Atotputernic. 

Sfânta Biserică te preamărește acum ca pe o floare bineînmiresmată.

Stând înaintea sfintei tale icoane, ne rugăm ţie 

Ca uneia care ești întru viaţa cea neîmbătrânitoare, 

Dar petreci și împreună cu noi. 

Primește cererile noastre și le du la scaunul Milostivului Părinte Ceresc. 

Ca cea care ai îndrăznire către El.

Cere pentru cei ce aleargă la tine mântuire veșnică, 

Îmbelșugată binecuvântare pentru faptele și începuturile cele bune.

Cere izbăvire din toate nevoile și necazurile. 

Mijlocește cu rugăciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor, 

Pentru noi netrebnicii și păcătoșii. 

Ajută, Sfântă și fericită maică Xenia, 

Să fie luminaţi pruncii cu lumina Sfântului Botez. 

Și să fie pecetluiţi cu pecetea darului Sfântului Duh. 

Dăruiește-le lor reușită la învăţătură. 

Tămăduiește pe cei neputincioși. 

Trimite dragoste și bună-înţelegere celor căsătoriţi. 

Învrednicește pe monahi de nevoinţa cea bună și apără-i de defăimări.

Întărește-i pe păstori întru tăria Duhului Sfânt. 

Păzește poporul și ţara aceasta în pace și fără de tulburare.

Roagă-te pentru cei lipsiţi în ceasul morţii de împărtășirea cu Sfintele lui Hristos Taine. 

Căci tu ești nădejdea noastră, grabnica noastră ascultătoare, 

Pentru care îţi aducem mulţumire și slăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt, 

Acum și pururea și în vecii vecilor,

Amin!