• Peste 8.000 de români mor anual în urma unui AVC cauzat de fibrilația atrială

Fibrilația atrială, o tulburare ritmului cardiac care face ca inima să pulseze neregulat, afectează peste 200.000 de români anual. Pentru a evita complicațiile ale acestei tulburări care pot duce chiar la decesul bolnavilor, Asociația Națională pentru Protecția Pacienților a lansat campania „Cunoaște-ți pulsul în fiecare zi și salvează inima de aritmii!”.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 480, ediția print

8.200 de români mor în fiecare an în urma unui accident vascular cerebral cauzat de fibrilația atrială, arată un studiu al Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților (ANPP). „Pacienții cu fibrilație atrială au un risc de cinci ori mai mare de a dezvolta accident vascular cerebral (AVC) dacă nu este diagnosticat și tratat la timp. Prevenirea factorilor de risc vascular poate reduce cu 80% producerea unui AVC. Există tratamente de prevenție a AVC pe fond de fibrilație atrială, mai ales cu noile generații de anticoagulante, care nu mai necesită monitorizare permanentă. Prin această prevenție reducem riscul de AVC la trei sferturi din pacienții diagnosticați și tratați. Pacientul care face AVC, pe fond de fibrilație atrială, rămâne cu deficite neurologice importante și care dau dizabilitate/invaliditate pe termen lung: invaliditate motorie și cognitivă, depresie etc., inclusiv afectarea familiilor acestor pacienți”, explică prof. dr. dr Bogdan Ovidiu Popescu, președintele Societății de Neurologie din România.

„Dacă este netratată, în atrii se formează niște cheaguri care pot pleca de acolo și ajung în circulație și pot obtura un vas, producând o embolie, iar dacă este tratată necorespunzător, adică dacă se folosesc anticoagulante în cantitate insuficientă, cheagurile persistă, iar dacă sunt în cantitate mai mare, avem un accident vascular cerebral hemoragic”, explică Paul Istrătescu, medic la Serviciul de Ambulanță București/Ilfov, citat de Agerpres.ro. 

Campanie de conștientizare a nevoii de verificare a pulsului

Potrivit specialiștilor, cea mai simplă modalitate de a detecta tulburările de ritm cardiac, așa cum este fibrilația atrială, constă în simpla verificare a pulsului. „Asociația Națională pentru Protecția Pacienților se alătură campaniei in­ternaționale lansate de AF Association sub denumirea «Detect, Protect, Correct and Perfect», care își propune educarea publicului cu privire la detectarea cu ușurință a fibrilației atriale printr-o simplă verificare a pulsului, fapt ce poate preveni accidentul vascular cerebral”, spun reprezentanții asociației.

Simptomele fibrilației atriale

Palpitații,

Puls neregulat,

Respirație dificilă, lipsă de aer,

Oboseală,

Amețeli, stare de confuzie,

Senzație de cap ușor sau leșin,

Dureri în piept.

Atenție! Fibrilația atrială poate debuta cu simptome ușoare, care se pot agrava rapid sau în cursul zilelor următoare. De aceea, este important ca diagnosticul și tratamentul acestei afecțiuni să se facă cât mai rapid.

Informații utile

Fibrilația atrială este o aritmie frecventă. În mod normal, bătăile inimii sunt ritmice. În fibrilația atrială semnale electrice anormale determină camerele superioare ale inimii, numite atrii, să tremure sau să fibrileze. O inimă aflată în fibrilație nu poate pompa tot atât de mult sânge ca una normală.

Fibrilația atrială este determinată de hipertensiune arterială, infarct miocardic, insuficiență cardiacă, boală reumatismală cardiacă (afecțiune a inimii în care sunt distruse miocardul și valvele, în cadrul bolii numite reumatism articular acut),

Fibrilația atrială poate fi cauzată și de boli congenitale ale inimii, afecțiuni inflamatorii ale învelișului extern al inimii sau ale porțiunii interne a peretelui cardiac, bronhopneumopatie obstructivă cronică, afecțiuni în cadrul cărora respirația este dificilă, hipertiroidism (boală în care glanda tiroidă produce hormoni în exces), consum excesiv de alcool, exces de nicotină sau cafeină, droguri și anumite medicamente.