Comuna Dascălu are, de câteva luni, o capelă conform normelor europene în vigoare, în fapt, o donație din partea a două femei inimoase: Doina Mănăilă și Aurelia Georgeta Călărașu, prietene de mulți ani. Situată în imediata apropiere a bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, construită între anii  1928-1935, capela iese în evidență prin bun gust, proporții echilibrate și un aer rural care să nu facă notă discordantă față de restul clădirilor din comună.

Text și foto: Cristina Bunea

Să dai ceva înapoi lumii

 

Doina Mănăilă a fost recent realeasă în funcția de primar al comunei Das­­­călu și capela a fost gata în perioada de precampanie electorală. Pentru a nu influența cu nimic alegătorii, nu am consemnat la momentul potrivit, căci Doina Mănăilă nu a dorit acest lucru. „Nu vreau să mă fălesc cu o faptă bună pe care toți suntem datori s-o facem, la un moment dat. Trebuie să dai ceva înapoi lumii, comunității în care ai crescut și te-ai format. Și, cu atât mai mult, atunci când este nevoie. Bugetul comunei nu este chiar genul de loc de unde să faci cheltuieli pentru o capelă și, de aceea, împreună cu prietena mea, Aurelia Călărașu am hotărât s-o facem noi. A costat, cu totul 90.000 lei. Claudia Găină, cea care pictează  atât de special, s-a ocupat de înfrumusețarea inte­rioară a pereților capelei și, iată‑ne, gata s-o donăm cu acte comunității oamenilor din Dascălu”, spune Doina Mănăilă.