Georgiana Ene, directorul DAJ Ilfov, este unul dintre specialiștii din domeniu care și-a propus, împreună cu colegii săi, să încurajeze și să sprijine înființarea de cooperative agricole de producție în județul Ilfov. În acest scop, directorul DAJ desfășoară o activitate asiduă în teritoriu, purtând discuții cu fermierii, în care le explică avantajele asocierii producătorilor agricoli și beneficiile pe care aceste asocieri le pot aduce.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 448, ediția print

Un astfel de demers a prins roade de curând, membrii fondatori ai cooperativei agricole „Grădina gospodarilor” întâlnindu-se pentru a semna Statutul, Actul constitutiv și Declarațiile necesare pentru înregistrarea la Registrul Comerțului. Totodată, cu ocazia acestei întâlniri, a fost stabilită componența Consiliului de Administrație pe o perioadă de 4 ani, alcătuit din 3 membri, persoana cenzorului și modalitatea de convocare a organului de conducere. S-a mai discutat și despre posibilitatea ca directorul executiv al cooperativei să fie unul dintre membrii fondatori și s-au stabilit obiectele de activitate. Obiectul principal va fi „comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, de băuturi și tutun”. Emil Tojeschi producător de mure pe plantație din Izvorani, Ciolpani, a fost ales președintele cooperativei și al Consiliului de Administrație (CA), Cosmin Olteanu, producător de legume în spații protejate, cultivator de plante aromatice și flori din comuna Tunari – vicepreședinte și director executiv, iar Ștefan Sfetcu, producător de legume în spații deschise din Măgurele – membru al CA. Ceilalți membri fondatori ai cooperativei sunt Floarea Lăcrămioara Ionescu și Liviu Ionescu, producători de legume din Vidra, Bogdan Burlacu, legumicultor în spații protejate din Buriaș, Periș, Florea Vlad, producător de legume din Vidra și Ion Popescu.

Procesarea producției, un avantaj

Emil Tojeschi, preșe­din­tele noii ­cooperative, s-a arătat optimist cu privire la viitorul acestei asocieri și a subliniat faptul că va face toate demersurile necesare pentru înființarea unei linii de procesare a legumelor și fructelor obținute. „Vara trecută, din surplusul de mure necomercializat, am produs experimental vin de mure, lichior de mure, suc de mure și am avut plăcuta surpriză să constat că piața cere așa ceva. Vinul de mure este considerat vin terapeutic, un vin care vindecă multe boli. Este foarte avantajos să dezvoltăm și procesarea, pentru că se elimină veriga intermediară care, de regulă, duce la creșterea prețului. Eu, ca producător și procesator pot oferi un preț mai corect și mai scăzut decât toți ceilalți. De aceea sunt foarte optimist cu privire la viitorul acestei cooperative și văd că Ministerul Agriculturii este deschis în această direcție, ne sprijină, ne consiliază, ne informează pentru a ști ce putem accesa, ce culturi să pregătim. Ca asociație, putem oferi o cantitate mai mare de legume și fructe, decât o poate face fiecare individual tuturor lanțurilor de magazine, care asta cer: cantități mari și livrări constante. Asta vom face, dar nu vom renunța nici la clienții noștri tradiționali. Fiecare asociat în parte vine cu un pachet de clienți proprii. Simplul fapt că punem laolaltă acești clienți ne conferă o altă perspectivă. De exemplu, eu, livrând mure direct din plantație la 100 de clienți, eram deseori întrebat : «Dar altceva nu mai produceți? N-aveți și legume, n-aveți și alte fructe? Că noi vrem și alte fructe și roșii, dar ­de-alea bune, din grădină!» Nu puteam oferi astfel de produse pentru că nu le aveam. Acum le voi avea, de la colegii mei! Vom comunica unul cu altul și ne vom livra reciproc produsele. Mai mult, vom avea și un magazin online. Încă un aspect important este acela de a începe să și procesăm produsele noastre. De aceea, trebuie să accesăm fonduri europene să înființăm și o linie de producție pentru procesarea legumelor și fructelor pe care le producem”, ne-a spus Emil Tojeschi, proaspătul președinte al cooperativei „Grădina Gospodarilor”.

Unde-s mulți, puterea crește…

… ca să parafrazăm celebrul vers al poetului Vasile Alecsandri, din „Hora Unirii”. Într-adevăr, această realitate ­ne-a confirmat-o și directorul DAJ Ilfov, Georgiana Ene, care a mai precizat că statul român încurajează fermierii români să se asocieze în cooperative și le oferă o serie de facilități, în primul rând fiscale, în acest sens. „Statul român promovează și sprijină asocierea fermierilor, mai ales al micilor fermieri a căror forță economică nu le permite să facă față concurenței de pe piață, oferindu-le o serie de facilități fiscale, cum ar fi scutirea de la plata impozitului pe profit sau scutiri de la plata impozitului pe venit a membrilor, scutirea la plata impozitului pe arenda terenurilor pe care le utilizează etc. În concluzie, cooperativa poate deveni o forță! Nu mai vorbesc de oganizațiile de producători… Nu trebuie decât să ne unim. Numai astfel vom putea produce o marfă în cantități mari și de bună calitate, care să concureze legumele ieftine din import și vom putea impune astfel un preț corespunzător. De asemenea, marfa care rămâne nevândută trebuie să fie valorificată prin procesare, nu aruncată, așa cum se întâmplă deseori”, ne-a explicat directorul DAJ Ilfov.