Hartmann sprijină Asociația Inima Copiilor cu materiale medicale

Compania Hartmann, cel mai vechi producător german de materiale de pansare și compania care a schimbat istoria medicinei introducând primul pansament antiseptic din lume, cu activitate neîntreruptă de peste 200 de ani, oferă Asociației ”Inima Copiilor” consumabilele necesare desfășurării în condiții optime a serviciilor medicale pentru copiii aflați în programele dezvoltate de aceasta.

”Inima Copiilor” este organizația neguvernamentală care a construit  Centrul de excelență în cardiochirurgie de la spitalul Marie Curie, ajutând anual sute de copii din România să trăiască și să se dezvolte sănătos.

Hartmann sprijină Asociația ”Inima Copiilor” cu produse care vor servi atât îngrijirii bebelușilor internați, cât și desfășurării activității medicale pe secția de terapie intensivă și în blocul operator Cardiochirurgie din cadrul spitalului Marie Curie. Proiectul, denumit ”Fapte Mici”(www.faptemici.ro) extinde astfel programul de susținere a grupurilor și comunităților vulnerabile lansat de producătorul german în România, anul trecut, la aniversarea a 200 de ani de istorie internațională.

”Vrem să ajutăm oamenii și să facem totul pentru confortul și sănătatea lor, nu numai prin produsele și soluțiile pe care compania noastră le dezvoltă constant de 200 de ani ci și prin suportul pe care îl oferim grupurilor vulnerabile și prin încurajarea membrilor comunității de a ni se alătura într-un demers al faptelor mici, cu efecte majore”, a declarat Oana Chele, director de marketing Hartmann România.

”Suntem bucuroși că suntem prima organizație selectată pentru a continua proiectul ”Fapte mici”, anul acesta. Pentru noi, orice ajutor, oricât de mic, este la fel de important. Faptele mici fac diferența, iar în secțiile pe care le susținem, cu atât mai mult”, a spus, la rândul său, Alexandru Popa, președintele Asociației ”Inima Copiilor”.

Organizația neguvernamentală înființată în urmă cu 13 ani ajută anual sute de copii din România, proveniți din familii sau orfani, bebeluși abia născuți sau de diferite vârste, să fie diagnosticați, tratați și vindecați în România sau în străinătate.

”Inima Copiilor” este prima organizație neguvernamentală de la noi din țară care a reușit să construiască, din donații, prima secție de chirurgie cardiovasculară dintr-un spital de copii din România și susține misiunile medicale în care o echipă de medici din Italia vin lunar în România, pentru a opera bebeluși cu grave malformații cardiovasculare.

”Devotamentul și perseverența au fost motivele care au stat la baza acestui parteneriat. Prima noastră întâlnire a avut loc chiar pe holurile secției ATI a spitalului Marie Curie. Ne-a impresionat transparența și modestia cu care vorbeau despre lucrurile excepționale pe care le fac”, a mai adăugat Oana Chele.