Miercurea trecută, membrii Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), ai Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR) și ai Asociației Holstein.RO au organizat la București, în Piața Victoriei, un miting de protest la care au fost prezenți circa 4000 de participanți. Mitingul s-a încheiat la ora 16,00 și nu a fost scutit de unele incidente.

Reprezentanții orga­nizațiilor amintite au solicitat o întrevedere cu premierul Ponta, pentru a-și expune doleanțele și nemulțumirile. Ei afirmă că agricultorii sunt în imposibilitatea de a-și mai desfășura activitatea din lipsa banilor. Guvernul, spun aceștia, ar fi redus subvențiile de la 220 euro/ha la 180 și apoi la 127 euro/ha, în timp ce la bovine acestea ar fi scăzut sub 628 de lei per capita, iar la ovine, sub 50 de lei. De asemenea, protestul a vizat și impozitarea subvențiilor acordate de UE, precum și greutatea cu care se returnează TVA și întârzierea subvențiilor la motorină. 

În contrapartidă, MADR a emis, în aceeași zi, un comunicat în care se arată că, fermierii primesc în sectorul vegetal un sprijin de la bugetul Uniunii Europene, buge-tul naţional şi un ajutor de minimis de circa 176,6 euro pe hectar, cu 32,7% mai mare decât în 2011 (133,07 euro/ha), un sprijin financiar pentru bovine mai mare cu 21,9%, de la 410 la 500 de lei pe cap de animal, fondurile pentru bunăstarea la păsări au crescut de la 388,7 milioane lei în 2011 la 432,8 milioane lei în 2011 (+11,3%), iar pentru porcine, de la 75,4 milioane pe trimestru la 85 milioane pe trimestru în 2012 (12,7%). 

În acest an, MADR a mai alocat fonduri în anumite sectoare care nu au fost finanţate anul trecut, respectiv sprijinul pentru bivoliţele de lapte de 187,5 euro/cap, spriji-nul la taurine din rasa de carne de 300 de euro/cap, despăgubiri pentru îngheţ de 8,1 milioane lei şi ajutor de stat pentru producătorii de cartofi de 7,457 milioane lei. Acest demers nu i-a convins pe participanții la miting. Trei dintre aceștia au fost ridicaţi de jandarmi şi duşi în dubele Jandarmeriei, evenimentele degenerând deoarece delegaţia protestatarilor nu a fost chemată la discuţii cu premierul Victor Ponta. “Sun­tem foarte nemulţumiţi că protestul pe care l-am organizat s-a încheiat fără niciun rezultat şi că domnul prim-ministru Victor Ponta nu şi-a făcut timp să se deplaseze până în piaţă, pentru a sta de vorbă cu noi şi nici nu a desemnat o delegaţie care să facă acest lucru. Pentru că situaţia din agricultură este foarte gravă, în perioa­da următoare ne vom reorganiza, iar viitoarele acţiuni de protest vor avea loc cel mai pro-babil în ţară, eventual şi cu blocarea unor obiective importante”, a afirmat Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR.