Săptămâna aceasta se deosebeşte de toate celelalte de până acum. Spun asta pentru că acum, toate în jurul nostru s-au umplut de Lumina şi bucuria Învierii Domnului. Ba chiar, Biserica numeşte Sărbătoarea Sfântului Paşti şi Săptămâna Luminată, „Raiul anului bisericesc”.

 

Zilele care urmează Sărbătorilor Pascale ne creează o atmosferă care ne poartă cu gândul şi simţirile către Rai. O bucurie mai presus de toate bucuriile ne umple sufletele tuturor celor care trăim cu dragoste de Dumnezeu. Este bucuria care ivorăşte din străfunduri la primirea veştii Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. „Ziua Învierii! Popoare, să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe Pământ la Cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruinţă” este prima cântare pe care o auzim în canonul de la Sfintele Paşti.

În aceste zile nu trebuie să îngenunchem în biserică

După mai bine de 40 de zile de Post Mare, iată-ne trecuţi prin Înviere şi pătrunşi de Lumina Sfântă! Datorită Învierii Domnului, în zilele de miercuri şi vineri din această săptămână se dă dezlegare la toate mâncărurile de dulce. Până la prima duminică după Rusalii avem dezlegare la peşte în fiecare duminică. Iar până la Înălţarea Domnului, ca simbol al curăţirii noastre, al ridicării din păcat prin jertfa Mântuitorului, nu avem voie să îngenunchem în biserică, nu putem face metanii ci doar ruăgiuni şi închinări. După tradiţia bisericească, până la Duminica Tomii, nu se mai fac parastase şi niciun fel de slujbe pentru pomenirea celor adormiţi.

“Să se veselească cetele Cereşti şi să se bucure cele Pământeşti!”

Lumina este bucurie. Zilele acestea avem datoria de a revărsa bucurie şi lumină peste toţi cei de lângă noi. “Să se veselească cetele Cereşti şi să se bucure cele Pământeşti. Că a făcut biruinţă cu braţul Său Domnul, călcând-o cu moartea pe moarte. Cel Întâi-Născut din morţi S-a făcut, din pântecele iadului ne-a izbăvit pe noi şi a dat lumii mare milă”. (Troparul Învierii, glas 3)

La ceas de mare sărbătoare creştină, vă dorim şi noi, echipa Jurnalul de Ilfov să trăiţi în Lumină Sfântă! Fie ca Domnul Cel Înviat să vă binecuvânteze viaţa, casa, familia şi să vă dăruiască bucurie nesfârşită! Hristos a Înviat!