Copilul resimte suferinţele fizice cel puţin la fel de intens ca un adult. Profită de faptul că plajele au fost refăcute complet, şi du-ţi puiuţul bolnăvior la tratament, pe litoral. Resursele naturale din staţiuni pot fi folosite foarte bine pentru ameliorarea simptomelor sau chiar pentru vindecarea unor afecţiuni severe.    

Eforie Nord

Este staţiunea copiilor. Pe timpul vacanţei de vară, staţiunea este vizitată de foarte multe familii care vin să se relaxeze aici împreună cu mezinii. În plus, apa marină şi aerosolii au proprietăţi terapeutice în cazul multor afecţiuni ale prichindeilor. Aşadar, mergând cu el în vacanţă la Eforie Nord îl poţi ajuta să se trateze de sinuzită, bronşită, astm bronşic, bronşiolită, laringită, faringită, bronşită astmatiformă, bronşită cronică şi chiar emfizem pulmonar.   
Staţiunea dispune de două baze de tratament, una conectată la reţeaua de hoteluri: Meduza, Steaua de Mare, Delfinul şi cealaltă, la clinică de 120 de locuri a Institutului de Balneofiziologie şi Recuperare Medicală.

Eforie Sud

Staţiunea îmbină perfect turismul recreativ cu cel balnear, chiar şi în cazul copiilor. Băile heliomarine îi vor ameliora durerile reumatismale, îl vor ajuta să scape de slăbiciunea fizică şi să-şi trateze hipoovarismul pubertal, anemia secundară, rahitismul, hipotiroidia şi acneea. În plus, aici există şi un sanatoriu destinat copiilor cu afecţiuni reumatismale cu regim permanent. 

Techirghiol

Lacul Techirghiol este renumit pentru nămolul sapropelic cu efecte terapeutice uimitoare şi pentru apa sărată bogat mineralizată. Pe lângă bălăceala în apa care-i ţine mereu la suprafaţă, băile şi nămolul terapeutic sunt recomandate atunci când are dureri articulare, după ce a suferit operaţii pe muşchi, tendoane, articulaţii şi oase, entorse, luxaţii sau fracturi, paralizie cauzată de un traumatism, prezintă sechele ale poliomielitei, suferă de parapareză sau semiparapareză, bronşită, traheobronşită, hipoovarianism pubertal, eczemă cronică, urticarie, hipotiroidie benignă. Şi la Techirghiol funcţionează un sanatoriu pentru copiii cu deficienţe motorii, şi unul pentru micuţii care suferă de rahitism sau boli reumatice cu regim permanent. De asemenea, aici există şi o bază de tratament în aer liber în cadrul căreia copilul va putea să facă şedinţe de aerohelioterapie. Tratamentele constă în băi calde în cadă sau bazin cu apă sărată pompată direct din lac, inhalaţii, electroterapie şi hidroterapie. 

Costineşti       

Este una dintre cele mai frumoase şi mai apreciate staţiuni balneoclimaterice. Odată ajuns aici, cel mic se va bucura din plin de apa marină şi de nisipul fin al plajei, ideal pentru helioterapie şi talasoterapie. Aerul şi apa de la Costineşti aduc îmbunătăţiri în stările de slăbiciune, anemie, rahitism, psoriazis, decalcifierea oaselor şi a dinţilor.