În Ciorogârla funcționează două școli cu clase 1-8 și  două grădinițe. Dascălii de aici se pot mândri cu procentul mare de promovabilitate, cu diverse premii obținute de elevi, chiar și la Olimpiada Națională, dar și cu faptul că mulți părinți, care s-au mutat în zonă de curând, preferă să-și aducă copiii aici, în loc să îi trimită la studii în București.

Am făcut o vizită la școlile din Ciorogârla, asta ca să vedem în ce condiții se va auzi sunetului clopoțelului la început de an școlar, iar ceea ce am văzut ne-a surprins plăcut. Lucrările de renovare erau terminate, la fel și igienizarea. Condițiile de învățământ putem spune că sunt similare cu cele din cele mai bune școli bucureștene. În comună sunt 2 școli generale, Școala nr.1 din Ciorogârla și Școala nr.2 din Dârvani dar și două grădinițe în aceleași localități. Legat de grădinițe, diferența constă în fap-tul că cea din Ciorogârla are 2 grupe cu program normal dar și 2 grupe cu program prelungit, iar numărul total al preșcolarilor este de 110, pe când cea din Dârvari are 75 de copii împărțiți în 3 grupe care învață în program normal. Revenind la școli, trebuie spus că la nr.1 Ciorogârla învață 300 de elevi iar la nr.2 Dârvari în jur de 250. Nici clasele cu grupe pregătitoare nu au fost neglijate. ”Avem la școala nr.1 două clase cu 37 de elevi iar la nr.2 o clasă cu 14 elevi. Așteptăm zilele acestea mobilierul special, comandat în urmă cu ceva vreme, iar după montarea acestuia, putem spune că am terminat pregătirile pentru începerea noului an școlar”, ne-a declarat profe-sorul Ilie Tudor, directorul școlii nr.1 din Ciorogârla. Trebuie spus și că numărul cadrelor didactice este suficient, nu este nevoie de suplinitori, profesorii angajați fiind 100%  titularizați.

Motive de mândrie dar și speranțe

Directorul Tudor are și motive de bucurie, chiar dacă duce o muncă asiduuă atât administrativă cât și profesorală. ” Putem să ne mândrim cu rezultate bune la eva-luarea națională din iunie, procentul de promovabilitate fiind de 76 % la școala nr.1 iar toți cei promovați au intrat la licee din București și Ilfov. Totodată, chiar dacă noi suntem o școală mică, anul trecut am câștigat o mențiune la Olimpiada Națională de Educație Tehnologică. În altă ordine de idei, pot să vă spun că, cel puțin la noi, a cam dispărut fenomenul de migrație, pentru că sunt foarte mulți părinți, mutați de curând aici, care au venit, au văzut condițiile pe care le oferim și au decis să lase co-piii să își facă studiile la noi. Lucrările de care am mai avea nevoie ar fi o sală de sport dar și extinderea școlii cu încă 6 clase în care să amenajăm laboratoare de fizică, matematică, geografie, istorie, limba română și limbi străine. Teren avem, ne bucurăm ca și înainte, de sprijinul primarului Victor Niculae, și sperăm să rezolvăm, cât de curând această problemă”, conchide directorul Ilie Tudor.