Glasuri de copii au răsunat din nou în frumoasa sală de sport a Școlii Gimnaziale nr. 1, din Cernica, luni, 9 septembrie, o zi de toamnă aurie, cu ocazia festivității de început de an școlar. Unii dintre ei, cei din clasa pregătitoare, păreau copleșiți de emoțiile întâlnirii cu școala, prima dată în viața lor, ceilalți fremătau de bucuria reîntâlnirii cu colegii și prietenii lor.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.467

Întotdeauna, în copilăria noastră, prima zi de școală semăna în sufletele noastre emoții și sentimente deosebite. Aceeași atmosferă am simțit-o la școala din Cernica, la festivitatea de începere a anului școlar, organizată ca de fiecare dată în ultimii ani, în sala de sport.

Festivitatea s-a desfășurat în prezența unor oaspeți de seamă – primarul comunei Cernica, Gelu Apostol, viceprimarul Florin Vasile, inspectorul școlar Victor Udrescu, consilieri locali, reprezentanți ai Poliției și ai Bisericii.

Doamne luminează mintea copiilor!

Festivitatea de deschidere a anului școlar a fost deschisă de părintele Sorin Mircea Popa, care a oficiat o scurtă slujbă religioasă, i-a binecuvântat pe cei prezenți și i-a rugat să spună împreună rugăciunea „Tatăl Nostru”. Apoi s-a adresat copiilor cu sfaturi folositoare: „Dragi copii, vă dorim din tot sufletul un an binecuvântat, să-i ascultați pe părinții dumneavoastră, pe profesorii care vă vor îndruma la școală și să știți că un rol deosebit au și părinții. Copiii petrec foarte mult timp cu părinții lor și doar câteva ore la școală cu profesorii. De aceea, dumneavoastră trebuie să continuați acasă ceea ce profesorii încep la școală. Dumnezeu să lumineze mintea părinților, a copiilor, a profesorilor și a noastră, a tuturor, pentru a învăța lucruri bune și folositoare în viață!”.

Rechizite școlare pentru toți elevii din comună

Prof. Ioana Mihalache, directorul școlii, s-a adresat apoi elevilor, profesorilor și părinților. „Dragi elevi, profesori și părinți, iată-ne astăzi în fața unui nou început. (…) Astăzi pășim în noul an școlar, pe care ni-l dorim cu toții mai bun, cu multe realizări frumoase, cu credință și speranță într-o lume mai bună. (…) Avem o școală modernă, primitoare, pregătită pentru acest an școlar, și pe care vă rugăm să o păstrați astfel și să o considerați drept a doua voastră casă. Toate acestea se datorează implicării autorităților locale și în special a dlui. primar Gelu Apostol, care a înțeles că atunci când se investește în copii, se investește în viitor. În acest an, dl. primar împreună cu Consiliul local au cumpărat rechizite școlare pentru toți elevii din cele trei școli ale comunei, pe care le veți găsi în sălile de curs. (…) Mulțumesc Consiliului local și Primăriei, dlui. primar Gelu Apostol, pentru sprijinul acordat, fără de care școala nu ar fi arătat astăzi așa cum arată acum. De asemenea, le mulțumesc foarte mult că ne-a permis să organizăm, la noi în școală, pentru dvs., locuitorii acestei comune, cursuri de formare profesională, care au venit sau vin în sprijinul dvs. de a obține o calificare și de a vă găsi mai ușor un loc de muncă”, a spus, printre altele, directorul școlii.

Un dispensar nou și o creșă la Cernica

La rândul său, primarul Gelu Apostol le-a vorbit celor prezenți despre inițiativele de viitor ale administrației locale:

„Bine ați venit și sper că anul acesta să fie unul de bun augur să avem rezultate cât mai bune la învățătură! Aș vrea ca părinții să aibă mai multă încredere în profesori și educatori, să-i sprijine în programele de la școală și cele extrașcolare. După cum vedeți, în fiecare an v-am făcut câte o surpriză. Anul acesta, ­le-am luat rechizite tuturor elevilor, din toate școlile. Ne-am dorit ca anul acesta să nu mai luați dvs. rechizite copiilor, ci să le luăm noi, an de an. Să ne dea Dumnezeu multă putere de muncă, ca să putem să ajutăm copiii, an de an. Aș mai dori să vă anunț faptul că vrem să amenajăm un dispensar la noi, la Cernica, iar în dispensarul vechi se va face o creșă. Îmi doresc din suflet ca, la sfârșitul clasei a opta, măcar unul dintre elevi să ia media 10, așa cum v-a propus dl. inspector Victor Udrescu. Să ne dea Dumnezeu cât mai multe medii de 10!”.

Poliția, mereu alături de copii

La final, a luat cuvântul agent Lucian Stanca, din cadrul postului de poliție Cernica, care a transmis un mesaj din partea acestei instituții. El a dat asigurări că polițiștii sunt alături de copii și de comunitate, iar siguranța copiilor și a cetățenilor reprezintă o prioritate pentru polițiștii din comuna Cernica. „Credem că o colaborare permanentă între polițiști, cadre didactice și părinți vă asigură premisele unui parteneriat eficient. (…) Este de datoria noastră să vă fim alături, să vă acordăm sprijin pentru asigurarea unui climat optim de siguranță pentru fiecare copil”, a subliniat ag. Lucian Stanca.

Festivitatea s-a încheiat cu binecunoscuta ceremonie în care elevii din clasele mai mari au creat o arcadă din flori, pe sub care au trecut „boboceii” din clasele pregătitoare, împreună cu părinții și cadrele didactice.