Un bazin de înot la cele mai ridicate standarde

Joi, 16 mai, proiectul Campusului Școlar din Comuna Dobroești a căpătat împlinirea deplină. Spunem asta deoarece, după școala, grădinița și sala de sport a campusului a venit rândul inaugurării unui bazin ultramodern de înot, de dimensiuni semiolimpice (25X15 m).

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 452

Festivitatea de inaugurare și tradiționala tăiere de panglică au fost oficiate de primarul comunei Dobroești, Ștefan Condu, și de invitatul său, deputatul Mihai Culeafă. Lor li s-au alăturat Irinel Sciroșteanu, administratorul public al județului Ilfov, consilieri locali și funcționari ai primăriei și, nu în ultimul rând, cadre didactice ale școlii și directorul acesteia, prof. Claudia Stupineanu. A participat, de asemenea, președintele Clubului Swiming Team, Cătălin Miron, club care se va ocupa de administrarea bazinului, în urma câștigării licitației organizate în acest scop.

După tăierea panglicii inaugurale, oaspeții au fost invitați să asiste la un spectacol de înot sincron oferit de sportivii clubului amintit, și anume de Syarela’s syncronized swimming team, echipă compusă din Johana Toth, Ioana Chelu și Valentina Visarion, care este, totodată, și antrenoarea acestei trupe.

Apoi, o echipă de copii, Clubului Swim Team și-au arătat abilitățile de înotători de performanță, parcurgând mai multe lungimi de bazin, în stiluri diferite de înot, de la liber, la bras, spate sau fluture.

Cel care a stat la baza finalizării acestui proiect este, în primul rând, primarul comunei, Ștefan Condu. El ne-a povestit despre modul în care a dus la bun sfârșit această investiție.

„Construcția acestui edificiu sportiv a început în 2014, dar au apărut niște probleme tehnice care ulterior au fost remediate. Obiectivul a fost repus în construcție în 2017. Bazinul are 5 culoare de înot și va găzdui orele de înot didactic pentru copiii celor 2 școli din Dobroești. Așadar vor exista ­cursuri speciale de înot pentru copiii din clasele ­0-VIII, dar și pentru ceilalți amatori ai acestui sport atât copii, cât și adulți. E un bazin modern, dotat cu instalații de ultimă generație, ca urmare a faptului că, reluând-se lucrările în 2017, s-au utilizat tehnologii de ultimă oră, s-a investit în centrala profesională de tratare a aerului, care nu exista în proiectul inițial. Există și o stație de tratare și de recirculare a apei, o stație de pompare ultramodernă, într-un cuvânt există toate dotările care să asigure cei mai înalți parametri ai condițiilor de aici, iar în curând vom primi și culoarele de înot.

Mai mult, am externalizat administrarea acestui bazin unui club care deține experiență în acest domeniu și are specialiștii necesari pentru desfășurarea în bune condiții a activității, ceea ce nu putem spune despre noi, cei de la primărie… De asemenea, administrarea acestui bazin ar fi presupus eforturi financiare mari, angajarea de personal de specialitate, ceea ce ar fi grevat serios bugetul local. Cred că a fost cea mai bună soluție. Mă bucur că am dus la bun sfârșit această investiție, pentru că noi ne dorim să-i smulgem pe copii din fața calculatorului, a tabletei sau telefonului și să le asigurăm toate condițiile pentru a face mișcare, sport, ceea ce înseamnă sănătate pentru ei”, ne-a declarat primarul comunei Dobroești, Ștefan Condu.

Bazinul, administrat de profesioniști în domeniu

Clubul Swiming Team a fost înființat în urmă cu 10 ani și are echipe de performanță, echipă de inițiere, de intermediari și avansați, iar sportivii participă atât la competiții naționale, cât și la cele naționale.

„Obiectivul nostru este acela de a ajunge pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor în concursurile la care participăm. Cei mai în vârstă copii de la noi au împlinit de-abia 13 ani, iar cei mai micuți au 5 ani, dar performanțele sunt în creștere. Una dintre cele mai bune sportive ale noastre este Alexa Pintilie, care s-a clasat pe locul 3 la fluture 50 m, la campionatul național. Aici ne vom ocupa de administrarea acestui bazin, avem personal în acest domeniu: tehnicieni de întreținere, asistenți medicali, medic, antrenori etc. Este, într-adevăr, un bazin nou, frumos, modern și… dornic de a fi «muncit»”, ne-a spus Cătălin Miron, președintele clubului.

Tot de la el am aflat că toți copiii care vor veni la bazin de la școlile din comună vor beneficia de acces gratuit începând din luna septembrie, după un program stabilit cu primăria. Totodată, cei care doresc să înoate în acest bazin vor avea posibilitatea s-o facă, contra cost sau pe bază de abonamente. „Pot intra inclusiv persoane în vârstă, persoane cu dizabilități, cu deficiențe ale coloanei vertebrale, și le putem asigura kinetoterapeuți sau hidrokinetoterapeuți, care îi vor asista în bazin. Toate detaliile le pot fi oferite de personalul de la recepție. Costurile sunt afișate la recepție sau pot fi accesate pe pagina web la adresa ­www.club-inot.ro sau pe pagina  de Facebook Swiming Team”, ne-a precizat Cătălin Miron.

Regulile de acces în bazin sunt foarte stricte. Cei care vin aici trebuie să aibă cască, ochelari, costum de baie, prosop și papuci, iar dușul la intrarea în bazin este obligatoriu.