Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că și persoanele care conduc instituţiile publice vor avea parte de o reducere a veniturilor, în contextul reglementărilor privind șomajul tehnic, dar nu vor putea absenta de la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 495

”Cu siguranţă că cei care conduc instituţiile publice nu pot să lipsească (de la serviciu – n.r.)”, a spus premierul. Potrivit acestuia, ordonanţa de urgenţă privind șomajul tehnic la nivelul sistemului public nu reprezintă o tăiere a salariilor, iar prevederile acesteia vor
fi valabile pe durata stării de urgenţă. ”Pregătim ordonanţa de urgenţă care urmărește introducerea unui mecanism pentru perioada în care ne vom găsi în stare de urgenţă, prin care în sectorul public jumătate dintre angajaţi să lucreze 15 zile sau zilele lucrătoare
din 15 zile și cealaltă jumătate restul de 15 zile, urmând ca jumătate din timp să stea acasă, perioadă în care vor primi 75% din salariul de bază. Este o măsură pe care o adoptăm având la bază mai multe motive, în primul rând, un motiv de natură
epidemiologică. Practic, oamenii stând acasă 15 zile, se știe că și izolarea durează 14 zile, în această perioadă dacă cineva este infectat va avea simptome și se va manifesta, eliminând riscul să-și infecteze colegii în perioada respectivă”, a informat prim-
ministrul.