Aproape 100 de copii talentați au urcat luni pe scena Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”, într-un frumos spectacol de Crăciun intitulat sugestiv ”Parada fulgilor de nea”.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 481

S-a dorit a fi un eveniment important, ceva măreț, așa că nu putea avea loc decât într-o locație măreață: Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”. Care a fost plin până la refuz de părinți, frați surori, mătuși, bunici și prieteni, toți veniți să își susțină fulgii de nea… pardon… artiștii care au reușit cu muncă, talent și pasiune să ofere un spectacol magistral.

Așa se face că pe renumita scenă din Calea Victoriei au evoluat și au primit aplauze furtunoase trupele de dans Army Kids și Army Girls, ale Școlii ”Alexandru Odobescu” din Chiaj­na și Liceului Tehnologic ”Doamna Chiajna”,  coordonate de organizatoarea spectacolului, Alexandra Constantin, cât și Corul ”Ramuri de măslin” al Liceului Tehnologic ”Doamna Chiajna” , coordonat de prof. Silviana Hagicu. Invitate speciale au fost elevele Raisa Tudorică și Daria Ivan, care ne-au încântat cu câteva cântece, iar Trupa Pantalone a oferit prestația exemplară a minunatului spectacol ”Aventurile lui Rudolf”.

Un eveniment de succes

”Ideea a fost să unesc ambele școli din comuna Chiajna în acest eveniment, pentru că înainte a existat o paradă, numai în Școala ”Alexandru Odobescu”, care se numea ”Parada Steluțelor”. Cineva, să spunem, a luat-o și a fugit cu ea departe, iar mie mi-a părut atât de rău încât am reinventat-o și am redenumit-o ”Parada fulgilor de nea”. De data aceasta, am vrut să fie a tuturor copiilor, atât a școlii din Roșu, cât și a școlii din Chiajna”, ne-a spus Alexandra Constantin. Ea a ajuns la Petre Anghel, city-managerul Primăriei Chiajna, i-a povestit despre intenția de a organiza un spectacol de Crăciun pentru copiii celor două școli ale comunei și, spre surprinderea sa, ideea i-a fost acceptată imediat, ba mai mult, a avut parte și de foarte multă susținere, ceea ce a permis ca, într-un timp foarte scurt să organizeze un eveniment de succes.

”Aveam nevoie de un program artistic, foarte repede.  Prof. Silviana Hagicu ne-a ajutat cu un cor care funcționează de o lună și jumătate. Pe
mine m-a emoționat, i-am ascultat înregistrați pe telefon, mi-au plăcut, i-am pus în scenă. Au fost elevii din Școala ”Alexandru Odobescu”, solistele cântă de foarte mulți ani. Trupele de dans îmi sunt dragi și mereu mi le-am dorit în spectacol. Sper să urmeze și alte multe ediții, iar a doua ediție să fie și mai mare, cu mult mai mulți copii. La această primă ediție, au urcat pe scenă 96 de copii”, ne-a mai spus Alexandra Constantin cu bucuria lucrului bine înfăptuit.

Veronica Apostol, directorul Liceului ”Doamna Chiajna”, i-a felicitat pe părinți pentru talentul copiilor prezenți pe scenă. ”Este un eveniment care ne unește și primul la care participă Liceul «Doamna Chiajna» alături de Școala «Alexandru Odobescu» și doresc să se desfășoare cât mai multe evenimente de acest gen”, a spus prof. Apostol, mulțumindu-le și colegilor pentru implicare.

Cum era și firesc, munca minunaților artiști a fost răsplătită nu doar cu aplauze și aprecieri, ci și cu diplome și premii pentru ceea ce a fost de fapt o paradă a emoțiilor, a pasiunii, colegialității, un amalgam de talent și dăruire.