Handbal. Vicecampioana României la handbal feminin, HCM Baia Mare a învins, pe teren propriu, formaţia austriacă Hypo Viena, cu scorul de 24-23 (8-12), în cea de-a treia partidă din grupa A a Ligii Campionilor, reușind primul succes în competiție. Pentru HCM urmează confruntarea retur cu Hypo, în deplasare, în 2 noiembrie, meciul de pe teren propriu, cu Thuringer din 9 noiembrie și ultima partidă din grupă, în 16 noiembrie, pe terenul celor de la Gyor.


Tenis. Simona Halep (foto), care a câștigat, la Moscova, al cincilea turneu în acest an, a urcat patru locuri în clasamentul WTA și se află pe poziţia a 14-a, cea mai bună din carieră. Ea a triumfat la Moscova după ce a trecut în finală de sportiva australiană Samantha Stosur, locul 19 mondial și cap de serie numărul 7. Halep a mai câștigat în acest an turneele de la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta și New Haven. Următoarea jucătoare din România aflată în ierarhia WTA este Sorana Cîrstea, care se menţine pe locul 22.


Baschet. Doar 45 de puncte au reușit băieții de la Concordia Chiajna în fieful campioanei en-titre, Asesoft Ploiești, meci care a contat pentru etapa cu numărul 4 din Liga Națională de Baschet Masculin. Cum era de așteptat, Vasile Ștefan, veteranul Concordiei Chiajna a bifat cele mai multe puncte pentru ilfoveni, 13. Din păcate, Concordia a acumulat patru înfrângeri din patru meciuri în acest sezon.