Primăria comunei Clinceni a aniversat, vinerea trecută, câteva zeci de cupluri care au împlinit cel puțin 50 de ani de căsătorie.  O sărbătoare emoționantă a unor bunici și străbunici care au parcurs împreună, cu bune și rele, mai bine de jumătate de secol, cu înțelepciune, cu seninătate și bucuria de a trăi frumos.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 402, ediția print

”Bine ați venit la evenimentul organizat de Consiliul local și Primăria Clinceni, dedicat dumneavoastră, celor care, cu multă toleranță și iubire, ați trecut pragul celor 50 de ani ai căsătorie”, le-a urat primarul comunei Clinceni, Adrian Budeanu, invitaților săi, la începutul petrecerii organizate cu fast, la restaurantul  Crăiasa Nunților.  Primarul a continuat, cu emoție: ”Ați fost exemplu, și sunteți exemplu pentru familiile dumneavoastră, copiii dumneavoastră, pentru comunitatea locală. În toată această perioadă, ­v-am simțit prezenți lângă mine, în toate proiectele pentru comunitatea locală. Am reușit împreună cu dumneavoastră să schimbăm în bine comunitatea Clinceni, care astăzi este o localitate cu aspirații europene. Pentru tot ce ați făcut până astăzi, țin să vă mulțumesc, în numele Consiliului Local și al Primăriei Clinceni. Îmi doresc să aveți parte de multă sănătate, multă fericire, multe bucurii în viața dumneavoastră, să beneficiați de sprijinul copiilor care trebuie să fie lângă dumneavoastră în toată perioada vieții. Veți găsi sprijin mereu în persoana primarului dumneavoastră, Adrian Budeanu”, a spus edilul.

A urmat o slujbă de mulțumire, oficiată de preoții parohi din parohia Clinceni, Slobozia și Călțuna. Preotul Gheorghe ­Gheorghe, parohul Parohiei Sf. Nicolae Clinceni, le-a urat sănătate sărbătoriților, pentru că au ajuns la această venerabilă aniversare. ”Ne rugăm la bunul Dumnezeu să vă dea ani mulți, cu sănătate și de acum înainte”, a mai spus părintele. Domnia sa a salutat inițiativa primarului și a Consiliului local. ”Să îi mulțumim cu toții bunului Dumnezeu, că ați ajuns cu toții la această venerabilă aniversare. La mulți ani, cu sănătate!”, a mai precizat preotul Gheorghe Gheorghe, invitându‑i cu umor pe sărbătoriți să îi fie alături  atunci când va ­împlini, la rândul său, 50 de ani de căsătorie.

Premii pentru sărbătoriți

Evenimentul a continuat cu decernarea premiilor, fiecare sărbătorit  a primit 250 de lei, o icoană, iar doamnele au primit un frumos buchet cu flori. Toată lumea a făcut poze cu primarul Adrian Budeanu. Invitaților le-a fost oferită și o diplomă pentru împlinirea vârstei de aur. Am aflat, că special pentru acest eveniment, icoanele au fost achiziționate de la Patriarhie.

Unul dintre cuplurile prezente la petrecere, ne‑a declarat cu emoție că nu s-au gândit niciodată că vor ajunge să sărbătorească atâția ani de căsătorie. Soții Gheorghe Gheorghe și Ioana ne-au mărturisit că s-au căsătorit foarte tineri, pe când erau încă studenți, iar rețeta longevității în cuplu a însemnat înțelepciune, răbdare, iubire și, câteodată, compromisuri.

O nuntă, în adevăratul sens al cuvântului

Și așa a început petrecerea, în adevăratul sens al cuvântului, cu meniu bogat, pe măsura evenimentului, un tort imens, așa cum se întâmplă la o nuntă cu ștaif, multă muzică și voie bună. Chiar dacă nu mai erau la fel de zvelți ca în tinerețe, o parte dintre meseni s-au încumetat să danseze pe ritmurile de petrecere oferite de îndrăgiții artiști veniți special pentru această sărbătoare. Le-au fost alături, pentru sufletul lor,  în frumoasa seară de mai, îndrăgita Marioara Man Gheorghe, tânăra și talentata Mihaela Petrache,  cât și Taraful din Clinceni, cunoscut și ca Barosanii din Clinceni, cu solistele Georgiana Crăciun și Eugenia Moise Niculae.

Primarul  Adrian Budeanu a stat de vorbă cu mesenii, ciocnind cu fiecare. I-au fost alături viceprimarul Ion Simion și reprezentantul Consliului Județean Ilfov, Irinel Scrioșteanu. ”Consiliul Județean Ilfov a fost, este și va fi întotdeauna alături de domnul primar în toate proiectele pe care le-a făcut, le face și le va implementa în localitatea Clinceni”, a precizat Irinel Șcrioșteanu.  Delegatul Patriarhiei Române, părintele Ioan Bondar, protopopul protopopiatului Ilfov Sud, i-a felicitat pe sărbătoriți spunându-le că ”este o mare bucurie ca atâtea familii să serbeze 50 de ani de căsnicie. Îl felicităm pe domnul primar, autoritățile locale, părintele paroh Gheorghe Gheorghe, doamna preoteasă și pe toți părinții prezenți. Să dea Dumnezeu ca multe familii să ajungă la nunta de diamant!”.