 Gigi Becali speră ca din primăvară, dacă alianţa USL, din care face parte, va câștiga alegerile parlamentare, stadionul din Ghencea să-i fie cedat pe o perioadă de 49 de ani, el dorind să modernizeze arena la nivel de cinci stele și să construiască un hotel.

 FC Rapid a anunţat că noul antrenor al echipei giuleștene este Marian Rada, conducerea grupării hotărând să rezilieze contractul tehnicianului Ioan Ovidiu Sabău.

 Fostul impresar Dumitru Tudor, care fusese reţinut pentru șantajarea soţilor Reghecampf, va fi cercetat în libertate, a decis Judecătoria Sectorului 2, care a res-pins propunerea procurorilor de arestare preventivă, dispunând însă interdicţia de a părăsi ţara.

 Cristan Chivu a vorbit despre retragerea de la naţională, afirmând că are o datorie morală faţă de Răzvan Lucescu pentru că l-a lăsat la greu și că fostul selecţio-ner a fost singurul care i-a luat apărarea în momentele grele prin care a trecut. 

* Președintele Ligii Profesioniste de fotbal, Dumitru Dragomir, a discutat deja cu conducătorul FRF, Mircea Sandu, ideea reducerii numărului de echipe din prima ligă de la 18 la 16, avându-se în vedere pe viitor o reducere la 14 sau chiar 12 formaţii.