După tragedia de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului i-a transmis o scrisoare Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, în care îşi exprimă profunda compasiune a Patriarhiei Ecumenice faţă de Biserica Ortodoxă Română şi faţă de poporul român, informează Basilica.ro.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 536, ediția print

„Ne rugăm pentru odihna sufletelor victimelor nevinovate şi pentru mângâierea de la Dumnezeu a rudelor acestora, precum şi pentru grabnica însănătoşire a celor răniţi“, a scris Patriarhul Constantinopolului, potrivit Basilica.ro. „Suferim împreună cu Biserica soră a României şi cu întregul popor român binecredincios“, spune Patriarhul Ecumenic, care se roagă pentru poporul român „ca Dumnezeul dragostei şi al milei să îl păzească de toată primejdia şi să îi dăruiască tot darul desăvârşit şi toată binecuvântarea cea de sus“. În încheierea scrisorii, Patriarhul Ecumenic îi dorește Patriarhului României „sănătate întru mulți ani” și „întărire de sus” pentru continuarea slujirii patriarhale „purtătoare de roade”. ­Reamintim că în urma unui incendiu care a avut loc la Institutul „Matei Balș“ din București în data de 29 ianuarie, au murit cel puțin 20 de persoane. Patriarhul Ecumenic şi Patriarhul României au sfinţit, pe 25 noiembrie 2018, Catedrala Mântuirii Neamului. Mii de credincioşi din ţară şi diaspora au asistat atunci la evenimentul istoric din Capitală. Proiectul ridicării Catedralei Naţionale a apărut imediat după Războiul de Independenţă, dar s-a concretizat la 100 ani după Marea Unire, în timpul Patriarhului Daniel al României, sfinţirea catedralei din Dealul Arsenalului reprezentând momentul definitoriu pentru Anul Centenarului.