Din păcate, în comuna Berceni, sărbătorirea Zilei Copilului a fost amânată din cauza unui eveniment tragic, petrecut chiar în ajunul acestei sărbători, așa cum ne-a informat primarul Gheorghe Covrigea. O adolescentă care locuia chiar în vecinătatea locului unde urma să se desfășoare această sărbătoare și-a pierdut viața într-un accident de circulație, astfel că petrecerea a devenit total inoportună în aceste circumstanțe…

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 455, ediția print

De aceea, edlilul a hotărât amânarea evenimentului cu o săptămână, pe 8 iunie. Asfel că, în această zi, copiii din Berceni au fost invitați să-și sărbătorească ziua lor internațională, în parcul cel nou din localitate, situat în apropierea stadionului. Iar distracția a început, așa cum fusese programată, în jurul orei 12.00, când pe scena amenajată în imediata vecinătate a parcului au sosit animatorii și artiștii impresariați de cunoscutul Radu Baron.

Prichindeii – maeștri ai dansului!

Feli cea veselă a fost cea care a dat tonul la distracție și a anunțat că petrecerea va fi atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, adică părinții și bunicii care îi însoțiseră. Distracție cu accente artistice, dacă putem spune așa, pentru că Feli, în calitate de profesor, i-a invitat mai întâi la un concurs de dans năstrușnic, „din lăbuțe”, „din scutecele” și „din burticoși”, premiul ce mare fiind „1 kilogram de mămăligă”! Prichindeii au intrat în joc și au dansat de mama focului, care mai de care dornic s-o impresioneze pe pe simpatica animatoare. Cei mai talentați au fost chiar invitați pe scenă, pentru a-și face cunoscută măiestria în domeniul dansului. Proba de foc a fost, însă, cea de „limbo dance”, pe care puștimea a primit-o cu entuziasm. Ei au trebuit să treacă pe sub șarpele Vasile, care, la fiecare trecere se apropia tot mai tare de sol. Una peste alta, distracția a fost maximă, iar premiile au fost acordate de primarul Gheorghe Covrigea, care le-a dăruit copiilor multă înghețată. Și nu trebuie să trecem peste faptul că, în tot acest timp, la face-painting se formase o ditamai coada, mai toți copii dorind să se transforme, în urma picturii, în tot felul de personaje îndrăgite sau de animăluțe simpatice.

Muzică pentru toate vârstele

Într-adevăr, programul artis­tic s-a adresat, cum anunțase Feli, tuturor celor prezenți, indiferent de vârstă, pentru că, așa cum spunea marele Brâncuși, „atunci când ai încetat să mai fii copil, este ca și cum ai fi murit”. Așadar, pe scenă au urcat, rând pe rând, Domino, o voce caldă și suavă, Maria Olteanu, care a interpretat muzică populară din zona Olteniei și i-a invitat pe toți la joc, Renate, o frumoasă și talentată interpretă de pop-dance, Anita, interpretă de folclor din Moldova și, din nou, Maria Olteanu, de data aceasta cu muzică ușoară și cântece din muzica mai multor popoare. Surpriza a fost însă Feli, care din fetița zvăpăiată de la începutul petrecerii s-a transformat, ca prin minune, în apreciata interpretă de muzică populară moldovenească – Felicia Gurău. Petrecerea s-a terminat în jurul orei 16.30, dar prichindeilor și părinților lor parcă le părea rău să părăsească așa o distracție pe cinste.