După ce directorul APIA, Adrian Pintea a anunțat, pe 1 martie,

că s-a demarat procesarea dosarelor pentru fermierii care cresc animale, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a făcut precizări cu privire la plățile pentru zootehnie. El a anunțat și cuantumul Ajutoarelor Naționale Tranzitorii pentru acest domeniu. Astfel, pentru ANT 7 (pentru lapte) – 19,2 euro/pe tona de lapte livrat, ANT 8 (bovine) – 92,45 euro de animal și ANT 9 (ovine/caprine) – 5,59 euro pe cap de animal pe an. Ministrul Agriculturii a mai precizat că plățile pentru zootehnie încep din 10 martie și că speră ca ele să fie finalizate până la finele lunii, adică pe 31 martie. ANTZ-urile se achită pentru tot efectivul eligibil din fermă, data de referință pentru acesta fiind data de 31 ianuarie 2013. În afară de aceste ajutoare, fermierii care au animale eligibile la plata sprijinului cuplat pentru ovine, caprine, bovine de lapte sau de carne, sau bivolițe vor mai încasa și sumele APIA. Cuantumurile pentru sprijinul cuplat n-au fost încă anunțate.

Articolul face parte din ediția de print a Jurnalului de Ilfov, nr.341