Vineri, pe 15 iunie, la împlinirea celor 129 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Mihai Eminescu, un sobor de preoți condus de părintele Arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, a săvârșit slujba parastasului în cinstea poetului național.

 

Articol publicat în Junalul de Ilfov Nr. 407, ediția print

„Mihai Eminescu este pomenit la 15 ianuarie, ziua sa de naștere, și deopotrivă la 15 iunie, ziua trecerii sale din lumea aceasta pământeană, deoarece a fost fiu al Bisericii Ortodoxe pe care a respectat-o și a cân­tat-o în poeziile sale. Poetul a înțeles foarte bine legătura dintre cult și cultură, deși unii intelectuali încă nu găsesc acestă legătură. Mihai Eminescu, simbolul Culturii române, a sesizat că actul cultural nu se poate despărți de actul cultural, după cum cuvântul cultură este legat de cuvântul cult”, a spus Părintele Arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, citat de Basilica.ro. Conform aceleiași surse, părintele Clement a mărturisit că în anul centenar, când cinstim pe înfăptuitorii Marii Uniri de la 1918, „ne amintim de Poetul național, care a zis: Istoria omenirii este desfășurarea gândirii lui Dumnezeu, deducând astfel faptul că Marea Unire din 1918 avea să se întâmple prin îngăduința lui Dumnezeu”. În aceeași zi, de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, a oficiat slujba parastasului la mormântul poetului, din cimitirul Bellu.

Foto: Basilica.ro