Primarul Ruse Dumitru se comportă cu domeniul public de parcă ar fi proprietatea sa. De fapt, exprimarea este incorectă pentru că nu ar fi fost atât de mărinimos să dea din propriul buzunar, pe gratis, oricât și orice i s-ar fi cerut, așa cum a procedat cu islazul orașului. Dar, pe principiul, să scoatem bani și din piatră seacă, sau mai bine zis, dacă tot nu mai crește lumea vaci, că suntem la oraș, hai să mulgem de la vaca numită primărie.

Modul în care a cedat dreptul de folosință asupra fostului islaz comunal este demn de cascadorii râsului, din toată afacerea fiind păgubită… ați ghicit bine, doar Pri-măria orașului Măgurele. „Că așa este în afaceri!”, ca să parafrazăm o replică celebră a regretatului Toma Caragiu. 

Mai exact, în primăvara anului 2005, între Primăria orașului Mă­gurele și proaspăta înființată S.C. Garden Center Grup SRL se încheie un contract de arendare pentru 16,6 ha din islazul comunal, contract reînnoit în 2010 și valabil până-n 2015. Pentru un asemenea „mizilic” de teren, arenda este stabilită la nivelul contravalorii a 500 de kg de grâu.

Pentru că afacerea mergea bine, repet, doar pentru Garden Center Grup, primarul Ruse, aprig susținător al economiei de piață și al privatizărilor se gândește că n ar fi rău să pluseze mai mult. Astfel, la cererea de prelungire a contractului de arendă care conține și o solicitare de majorare a suprafeței cu alte 41,6 ha primarul Ruse răspunde afirmativ și rapid în doar 9 (nouă) zile calendaristice, păstrând nivelul arenzii neschimbat. Aceasta înseamnă că bugetul local primește pentru fiecare hectar din cele 58,2 ha de islaz date în arendă mai puțin de 8,6 lei pe an, ceea ce înseamnă în total 500 de lei pe an, la prețul actual al grâului. Asta afacere, demnă de Cartea Recordurilor. De menționat că în anul 2010, când a fost semnat contractul, profitul net al S.C. Garden Center Grup a fost de 1.000 de ori mai mare decât arenda pe care o încasează Primăria Măgurele.

Însă nu doar că firma specializată în cultivarea plantelor pentru amenajări peisagistice uti­lizează gratis terenul, dar a primit și permisiunea de a-i aduce modificări importante. Astfel, în acest an a forat opt puțuri de mică adâncime pentru efectuarea de irigații și va betona alei și platforme pe mai bine de șase hectare. Arendarea nu are în vedere modificarea structurii terenului, pentru ca la sfârșitul perioadei contractuale, proprietarului de drept să-i fie înapoiat bunul în starea inițială. În orice caz, S.C. Garden Center Grup a avut un noroc chior când a dat peste un primar atât de darnic și dezinteresat ca Dumitru Ruse.