România este ruşinea Europei în ceea ce priveşte sărăcia în rândul copiilor. Seară de seară, unul din opt micuţi merge la culcare flămând şi este nevoit să renunţe la şcoală pentru a munci ca să-şi câştige existenţa, potrivit unui studiu realizat de World Vision România.

Majoritatea, sunt copii de la sate, care au avut ghinionul să se nască în familii prea sărace ca să le ofere cele necesare traiului decent. Pentru a-i ajuta să-şi continue studiile, Asociaţia Artiştilor Plastici din Bucureşti organizează sâmbătă, o expoziţie cu vânzare, în scop caritabil.

Mii de copii îndură zilnic foamea, frigul, bolile apărute pe fondul lipsurilor şi asistă neputincioşi la certurile din familie iscate de tot soiul de nevoi. Educaţia ar fi singura lor şansă în viaţă şi singurul mod prin care sărăcia să nu se perpetueze de la ei la fii lor, de la o generaţie la alta. Din păcate, din cauza greutăţilor care apasă pe umerii lor mici, mulţi dintre ei nu mai reuşesc niciodată să se integreze într-o societate care le-a neglijat până şi cele mai elementare drepturi: dreptul la hrană, la sănătate şi la educaţie.

Din inimă de copil

Strigătele disperate de ajutor ale copiilor sărmani din comuna Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman, au fost auzite de membrii Asociaţiei Artiştilor Plastici din Bucureşti care s-au oferit să le întindă o mână. Prin bunăvoinţa Alinei Bîrnea, a multor pictori consacraţi şi a altor oameni cu suflet nobil, sâmbătă, pe 28 ianuarie, va fi organizat un eveniment caritabil. „Din inimă de copil”. Va fi o licitaţie cu lucrările realizate la workshopul din data de 22 ianuarie de copii amatori care, în ciuda faptului că sunt mici de vârstă, s-au dovedit a fi mari iubitori de artă şi de frumos. Vor fi licitate şi tablouri deosebit de valoroase, lucrate cu măiestrie de artişti consacraţi.

Licitaţia începe de la 50 de lei

„Evenimentul va avea loc sâmbătă, la Galeriile Labyrinth din Capitală, în intervalul orar 15.30 – 18.30. Licitaţia porneşte de la 50 de lei, costurile crescând în funcţie de complexitatea lucrărilor. Banii vor fi donaţi copiilor care, deşi provin din familii defavorizate şi nu au condiţii să înveţe, au ales să înfrunte toate greutăţile şi să lupte pentru a avea rezultate foarte bune la şcoală. Mulţi învaţă la lumânare. Şi totuşi, ei studiază cu pasiune. Aflându-le situaţia extrem de grea, ne-am propus să-i ajutăm, atât cât putem, să le dăm şansa la o viaţă mai frumoasă. Vom avea alături de noi şi Caravana Personajelor de Animaţie din care-şi vor face apariţia Albă ca Zăpada şi Belle. În acelaşi scop, sâmbăta trecută, am organizat vernisajul „Arta de a fura timpului o clipă” unde au participat 28 de artişti plastici. O mare parte din lucrările lor vor fi expuse sâmbătă, la evenimentul caritabil. Şi, pentru că ne dorim ca oricine să susţină aceşti copii, intrarea va fi liberă”, ne-a spus Alina Bîrnea, organizatorul evenimentului caritabil.

 Ajută un copil să-şi realizeze visurile!

Participă şi tu la licitaţia de pe 28 ianuarie, de la Galeriile Labyrinth! Cumpărând un tablou oarecare, te vei putea bucura de colectarea unei lucrări valoroase artistic şi, totodată, vei ajuta  un elev sărman să-şi realizeze visurile. Pentru un copil care trăieşte sub spectrul sărăciei care-i limitează creşterea şi dezvoltarea normală, orice ajutor, cât de mic, poate fi un lucru mare. Acum că-i cunoşti povestea dramatică, nu permite ca sărăcia să-i reducă şi mai mult şansele la educaţie şi viaţă independentă!