România trebuie să dea înapoi Comisiei Europene 80 de milioane de euro, după ce a pierdut la ­Curtea de Justiție a UE un proces cu CE din cauză că a contestat prea târziu la instanța europeană o decizie pronunțată inițial de Comisie în iunie 2018. Decizia privește corecții financiare la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Corecțiile financiare au fost aplicate de Bruxelles din cauză că APIA, aflată în subordinea MADR, nu și-a actualizat, ani la rând, softul cu declarațiile (IACS) în baza cărora se fac plățile către agricultori.

În iunie 2018, Comisia Europeană a exclus de la finanțare o serie de cheltuieli efectuate în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și a Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), aplicând corecții de aproape 80 de milioane de euro, scrie Curs de guvernare.

CE a transmis APIA în data de 24 august 2017 o scrisoare oficială în care solicită aplicarea regulilor privind disciplina financiară în concordanță cu prevederile regulamentelor europene și a cerut instituției române să facă corecțiile necesare în declarațiile de cheltuieli.

Contestație depusă prea târziu

Termenul limită până la care Guvernul României, prin agentul guvernamental, putea să conteste decizia Comisiei a fost 24 august 2018, însă respectiva contestație a fost depusă la data de 7 septembrie 2018, arată HotNews.

Agentul guvernamental responsabil cu introducerea acțiunii este Radu Canțăr, subsecretar de stat în MAE.

Curtea de Justiție a UE a analizat dosarul pe data de 30 aprilie 2019 și a respins acțiunea ca inadmisibilă, obligând România să restituie banii cheltuiți ilegal și să suporte atât cheltuielile proprii de judecată, cât și pe cele ale CE.

Decizia de punere în aplicare (UE) nr. 2018/873 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și a Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) trebuie pusă în aplicare.

Condiții de retragere a sprijinului acordat fermierilor

APIA poate retrage sprijinul acordat fermierilor prin schemele de plată disponibile în agricultură până-n anul 2020. Retragerea de la plata unei scheme sau mai multor scheme se poate face și la solicitarea fermierilor care au depus deja cererea unică pentru subvenții.

Solicitarea de retragere a sprijinului aferent unei/unor scheme de plată în campania 2019 este luată în considerare oricând, mai puţin în  următoarele situaţii: dacă APIA a informat deja fermierul cu privire la eventualele cazuri de neconformitate din cererea unică de plată, dacă APIA a avertizat fermierul cu privire la intenţia sa de a efectua un control la faţa locului sau dacă, în cadrul unui control la faţa locului, se constată orice neconformitate, nu sunt autorizate retragerile în ceea ce priveşte acele părţi din cererea unică de plată care sunt implicate.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.450