Pentru perioada 2014 – 2020, AFIR a primit, până în prezent, solicitări de finanțare în valoare de peste 7,20 miliarde de euro și a încheiat peste 49.000 de contracte de finanțare, pentru care au fost alocate 3,85 miliarde de euro.

Valoarea totală a plăților efectuate până în prezent către beneficiarii actualului Program este de 3,32 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un grad de absorbție de peste 36% din fondurile puse la dispoziție de către Comisia Europeană prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

„În acest moment ne interesează foarte mult prezentul și viitorul, dar ne interesează și trecutul, pentru a putea îndrepta acele lucruri care uneori nu au mers bine. Când vorbim despre viitor, ne gândim la ceea ce ne așteaptă în perioada următoare din punct de vedere al implementării, dar mai ales ne interesează să construim un Program de Dezvoltare Rurală post 2020 cât mai apropiat de nevoile fermierilor”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general AFIR. În programarea anterioară a PNDR, agenția a primit cereri de finanțare a proiectelor de investiții în valoare de aproximativ 18 miliarde de euro.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.411