Sf. Petru și Pavel sunt protectorii ogoarelor, caselor și familiilor. În noaptea din ajun, cerurile se deschid, iar dacă avem sufletul curat putem vedea acest lucru. Ni se va arăta o lumină puternică pe Cer, o pată roșie sau o rază de soare căzută oblic spre pământ.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 457, ediția print

De ziua sfinţilor e bine să sacrificăm un pui și să-l împărţim celor nevoiași, să ne pomenim rudele suite la Ceruri, să oferim îmbrăcăminte oamenilor sărmani. Ne vom bucura de spor în casă, liniște în familie și roade bogate vara și toamna. Apoi, se spune că e bine să ne punem o dorinţă după ce rostim: „La mijloc de case,/ Sunt tot mese-întinse,/ Făclii d-albe-aprinse./ Te rog Doamne, ajută-mă să mi se îndeplinească dorinţa (și o spunem în gândul nostru).”   Cine e pistruiat, tradiţia spune că în această zi e bine să se spele pe faţă la primul cântat al cocoșului, ca să nu i se mai înmulţească petele. Nu trebuie să ne sfiim să plecăm la drum în această zi mare, chiar dacă plouă, tună și cade grindină. Se crede că Sf. Petru guvernează peste aceste fenomene meteorologice și protejează oamenii de furia naturii. Tot el are grijă ca orgoarele și grădinile să rodească și trimite ploaie la vreme de secetă. Se spune că Sf. Petru trimite și grindina. Însă, cu trei zile înainte de a arunca grindina peste pământ, el o fierbe ca să o mărunţească să nu distrugă culturile agricultorilor. Se mai spune că dacă avem sufletul curat, în noaptea din ajunul Sf. Petru şi Pavel vom vedea o lumină puternică, semn că Cerul se deschide.