După drumurile la cumpărături, cărat greutăți, pregătirea preparatelor pentru masa festivă și curățenia casei, petrecerea de Revelion te poate găsi stors de energie, iar aceasta să fie un fiasco total. Nu și dacă te folosești de micile trucuri ­care‑ți sunt la îndemână pentru alungarea somnului.

Foarte multe alimente care se găsesc și în acest sezon furnizează suficient combustibil pentru a fi în formă la distracția de Revelion. Nucile, apa, mierea de albine, cerealele, semințele de in și de floa­rea-soarelui, spanacul, broccoli, cartofii dulci, bananele, merele și strugurii sunt puternic energizante, ușor asimilabile de organism și generează o vigoare instantanee. De asemenea, alunele, arahidele și migdalele au efecte nutritive și energetice care le recomandă cu succes în surmenaj fizic și psihic după activități epuizante. Acestea au un conținut bogat de vitamine (vitamina A, complexul vitaminic B, C și E) și săruri minerale esențiale cum ar fi, calciu, fier, fosfor, potasiu și magneziu, care fac ca ele să constituie nu doar o gustare savuroasă, ci și sănătoasă.

Meniul care te ajută să învingi oboseala

Ai grijă ca micul dejun din ziua Revelionului să fie cea mai energizantă masă a zilei. Așadar, e bine să-ți începi ziua consumând cereale integrale cu lapte. Puțin mai târziu, la gustare, mănâncă fructe (mere, struguri sau banane). Acestea au o cantitate considerabilă de glucoză pe care corpul o transformă în energie. La prânz este cazul să introduci mai mulți carbohidrați, dar cu puține grăsimi. Dacă simți o oboseală excesivă, nucile, semințele și puțină carne slabă îți vor fi de un real folos. Nu exagera cu deliciile din carne! Chiar dacă sunt preparate din carne slabă. Astfel de alimente sunt surse de proteine, dar sunt greu digerabile iar procesul digestiv nu este eficient. Seara, ia doar o gustare, o salată de varză cu morcov și măr ras. Hidratarea este foarte importantă și cel mai bine se realizează consumând apă. Sucurile din fructe și alte băuturi acidulate au prea mult zahăr și nu conțin substanțele responsabile de particulele electrice care-i furnizează energie organismului.

Alte sfaturi utile

- Dormi în timpul zilei! Un somn bun te-ar putea ajuta să faci față mai ușor oboselii din timpul celei mai lungi nopți din an,

– Dansează prin casă! Antrenează-te pentru petrecere încă dinainte de a începe distracția cu familia și prietenii. Îți activează fluxul sanguin, ceea ce te va ajuta să rămâi treaz cât mai mult timp,

- Ieși în aer curat! Oricât de frig ar fi afară, nu ezita să petreci puțin timp în aerul liber. Frigul îți alungă somnul instantaneu.

Un suc energizant înainte de petrecerea de Revelion

Fructele de pădure sunt o sursă excelentă de antioxidanți, de vitamine și minerale. Murele, afinele, zmeura și fragii se găsesc și în această perioadă a anului în marile centre comerciale, sub formă congelată. Așadar, înainte de petrecere îți poți prepara un suc energizant și proteic din următoarele ingrediente: 200 g de fructe de pădure, 1 banană, 1 ceașcă de lapte degresat, 3 linguri de cereale integrale/fulgi de ovăz și 100 g de ananas.