Oraşul Chitila şi-a redeschis arenele sportive pentru spectaculosul joc cu rachete şi ”bombe”, peste fileu. Şapte zile au durat confruntările, între 29 iulie şi 4 august. În final, lângă numele campionilor din teren s-a adăugat o listă întreagă de profesionişti, în fond, cu statut similar. Ei au fost cei care au asigurat pregătirea şi organizarea optime ale turneului, eficienţa asistenţei tehnice, logistice sau de bună ospitalitate naţională pentru toţi cei 74 de participanţi, plus însoţitorii lor, din 10 ţări ale lumii. Astfel, cea de a IV-a ediţie a “Chitilei Open Tennis” a confirmat exelenţa acestui eveniment, remarcabil susţinut şi desfăşurat.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 462

Competiţia profesionistă a adunat sportivi din Anglia, Argentina, Franţa, Bulgaria, Italia, Portugalia, România, Serbia, Suedia şi Ucraina. Acest Turneu Internaţional de Tenis masculin, găzduit de oraşul ilfovean este înscris în circuitul Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF). El a oferit un fond total de premii în valoare de 15.000 de dolari.

Organizare, fără reproş

Oraşul gazdă a asigurat oportunitatea condiţiilor optime de concurs, prin reprezentanţi ai administraţiei sale: Consiliul Local, edilul Emilian Oprea şi vicele Costel Andrei.

Clubul Sportiv Chitila – dir. Andreea Purluca – a fost organizatorul turneului, cu sprijinul Primăriei localităţii. Parteneriatul rodnic l-au asigurat  Federaţia Română de Tenis (FRT) şi Fundaţia “Pro Chitila” – preşed. Natalia Rotaru – împreună cu  echipe de voluntari, care “au muncit aici, de dimineaţă până seara”, după cum a afirmat primarul localităţii.

Sponsorii competiţiei

O contribuţie determinantă de expunere şi susţinere materială l-au avut sponsorizările primite din partea firmelor “Dona”, “Farmexpert”, “Autoklass –  Official Mercedes-Benz”, ”MLP Bucharest”, “Greenpoint Management”, ”Romprest”, “Mistic Media”, Ecotrans SCTM”.  Primarul oraşului le-a mulţumit tuturor pentru sprijin şi vocaţia altruistă.

Campionii

Sâmbătă – 3 aug.- în prima parte a zilei s-au desfăşurat meciurile celor două semifinale, la simplu. Câştigătorii intraţi în finala competiţiei – programată pentru duminică – au fost Bogdan Ionuţ Apostol (RO) şi Hernan Casanova (ARG).

Tot sâmbătă, dar a amiază, s-a desfăşurat finala la dublu, între echipele Amaury Delmas (FRA)  – Marat Deviatiarov (UCR) şi cea a jucătorilor români  Vladimir Filip şi Luca George Tatomir. Sportivii noştri au fost învinşi, cu scorul de 7-6, 6-3.

A urmat prima festivitate de premiere, iar trofeele ediţiei le-au fost oferite campionilor de către Andreea Purluca şi arbitrul principal – Andrei Bardan.

Duminică – 4 aug. – marea finală la simplu a umplut tribunele Complexului Sportiv, Protagonişti: Bogdan Ionuţ Apostol (RO) şi Hernan Casanova (ARG). Confruntarea a fost impetuoasă. Jucătorii şi-au apărat cu străşnnicie şansele biruinţei. Iar argentinianul a câştigat locul I. Are 25 de ani şi locuieşte la Buenos Aires. Scorul obţinut a fost de 6-4, 7-5.

Jucătorul nostru, situat pe locul al II-lea e mai tânăr cu doi ani decât adversarul său. Bogdan Apopstol  e un tenismen de perspectivă, legitimat la Clubul Sportiv Municipal, Bucureşti.

 A doua festivitate de premiere

Încă de la miezul zilei, finala la simplu, de duminică, l-a avut pe edilul Emilian Oprea între spectatori, în bună parte locuitori ai oraşului pe care îl conduce  şi administrează. La fel şi Natalia Rotaru – de la Fundaţia “Pro Chitila”, care s-a alăturat voluntarilor organizaţiei. Ea ne-a spus: “Este al IV-lea an în care fundaţia noastră se implică în acest turneu. Prima ediţie am ­organizat-o chiar noi. Acum, suntem aici în calitate de parteneri. E o continuitate onorantă, care trebuie să răspundă standardelor internaţionale. Asta ne tonifică eforturile pentru alcătuirea ediţiilor viitoare”.

Arbitrul principal Andrei Bardan a precizat: ”E pentru prima oară că asist la această ediţie a turneului. E minunat. Am participat şi noi la buna organizare a ei.  Totul a decurs fără reproş. Fiecare a ştiut ce are de făcut şi aşa s-au împlinit lucrurile. Şi o spun pentru că am rutina participării, ca arbitru principal, la zeci de turnee de tenis. Iar ca arbitru de scaun cred că numărul lor atinge suta”.

Mulţumiri şi speranţe

Andreea Purluca: “Vă sunt recunoscătoare că suntem împreună. Îi felicit pe jucători pentru efortul depus şi ambiţia pentru adjudecarea fiecărui punct. Mulţumesc arbitrilor, Federaţiei Române de Tenis, Primăriei noastre şi Fundaţiei “Pro Chitila”. Menţionez că fără sprijinul dlui primar, al sponsorilor şi voluntarilor, turneul nostru nu ar mai fi fost posibil. Dar, cu siguranţă competiţia va continua, în anii viitori.  Vreau ca ea să inspire generaţia copiilor pe care îi avem legitimaţi, la C.S. Chitila”.

Emilian Oprea: “Mă bucur că aţi fost alături de noi în aceste 7 zile de competiţie, că apreciaţi un tenis de bună calitate, cu înfruntări aprige. Mulţumirile noastre se adresează tuturor, deopotrivă: parteneri, sportivi, arbitri, voluntari, public spectator, cât şi celor doi sponsori principali – Farmaciile Dona şi Farmexpert, cu sprijinul cărora am reuşit să ducem la bun sfârşit acest turneu. Ca valoare sportivă şi organizare, cred că am fost mai bine pregătiţi, în comparaţie cu ediţiile precedente. Este meritul tuturor partenerilor cu care am lucrat la această împlinire. Felicitări campionilor”!