Una dintre cele mai cumplite închisori comuniste – Fortul 13 Jilava – va deveni muzeu

În cadrul celei mai recente ședințe a Consiliului Județean Ilfov (CJI) a fost aprobată trecerea Fortului 13 Jilava – monument istoric (clasificarea IF ­II m-A-21037) din domeniul public al statului și administrarea Penitenciarului București – Jilava în domeniul public al județului Ilfov și administrarea CJI.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 480

Fortul 13 Jilava a fost construit în perioada 1866-1893. Din 1907 clădirea a fost folosită ca temniţă pentru țăranii arestați în timpul răscoalei. Mai apoi, a devenit loc de tranzit pentru majoritatea deținuților politici, pentru că, între transferurile de la un penitenciar la altul sau între procese, cei arestați erau trimiși la Jilava. Mai bine de un milion de oameni au trecut pragul închisorii terorii, printre ei aflându-se Corneliu Coposu, monseniorul Vladimir Ghika, mitropolitul Bartolomeu Anania, Nicolae Steinhardt, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ziua în penitenciar începea la 5.00 și se termina la 22.00. În acest interval, deținuții nu aveau voie să se întindă pe pat și nici măcar să se sprijine de perete. Într-o încăpere, în mod normal, intrau 50-60 de oameni, care dormeau în paturi suprapuse. Uneori, erau înghesuiți chiar și câte 200 într-o celulă. Cine ­n-avea loc în pat, dormea pe jos, direct pe cimentul rece. Temnița a fost săpată în pământ, la 10 metri adâncime, iar umezeala se simțea peste tot.

Fortul 13 era locul unde deținuții cunoșteau teroarea, violența, umilința și foamea. Unii n-au mai ieșit niciodată de aici. Mulți au murit din cauza condițiilor dure sau au fost executați. Din 1970, o parte dintre celule a fost dezafectată, iar cealaltă parte a fost păstrată pentru ”ocazii” precum evenimentele din decembrie 1989. Protestatarii din Piața Revoluției au fost reținuți și trimiși la Fortul 13.

În prezent, Fortul 13 Jilava este monument istoric, transformat în memorial. Se poate vizita, dar cu restricții, pentru că se trece prin curtea penitenciarului. Accesul se face greoi, după reguli stricte – control la poartă, buletinele și telefoane lăsate la intrare. Mai mult, fosta închisoare a terorii are nevoie de reabilitare și consolidare, pentru a putea fi vizitată în condiții de siguranță. De aceea, Administrația Națională a Penitenciarelor și-a dat acordul de principiu pentru ca Fortul 13 să treacă la CJI, pentru a putea fi reabilitat, cu fonduri europene, în ideea conservării patrimoniului, valorificării potențialului istoric și transformarea în obiectiv turistic.

O nouă rectificare

Alte proiecte de hotărâri, adoptate în cadrul ședinței, s-au referit la o nouă rectificare a bugetului local al județului, pe 2019; transformarea unor posturi vacante din statul de funcții al Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov și împuternicirea pre­ședintelui CJI pentru transformarea unor posturi vacante la unele unități sanitare cu paturi din subordinea Consiliului sau la modificarea organigramei, a statului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare a Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Ilfov.

Spitalul din Buftea va fi extins și reabilitat complet

La finalul ședinței, a fost, de asemenea, aprobată documentația tehnico-economică a Proiectului tehnic și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție: ”Îmbunătățirea eficienței energetice a Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Buftea”. Prin urmare, unitatea medicală va intra, la anul, în reparații complete și reabilitare termică. Astfel, valoarea facturilor la energie și apă – prin folosirea sistemelor solare de obținere a apei calde și a încălzirii – vor scădea. Mai mult, clădirea va fi mai rezistentă la cutremure, inundații sau incendii și va fi protejată împotriva zgomotelor. Va fi, de asemenea, izolată termic. Proiectul prevede și crearea de facilități pentru persoanele cu dizabilități, refacerea integrală a sistemelor de colectare și dirijare a apelor pluviale, înlocuirea completă a instalațiilor electrice și sanitare sau echiparea cu lifturi pentru tărgi. Finanțarea va veni din două surse: pentru eficientizare energetică – 5.334.617,40 cu TVA lei – bani europeni, iar pentru extindere, banii vin de la Compania Națională de Investiții. Aici, însă, deocamdată, proiectul este la faza de studiu de fezabilitate, iar suma va fi stabilită în funcție de proiectul final, în condițiile legii. Extinderea spitalului va însemna construcția unei clădiri cu trei etaje, cu o amprentă la sol de 750 mp și dotarea cu aparatura necesară.

Reamintim că Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea a fost redeschis de CJI în 2012. Secția de Obstetrică-Ginecologie este dotată, la acest moment, cu aparatură performantă de ultimă generație, dispune de săli de operație complet utilate, cu sistem de chirurgie minim invazivă. Departamentul de Neonatologie este modernizat și dotat cu incubatoare, lămpi de fototerapie, monitoare pentru nou-născuți, aparat pentru screeningul auditiv al nou-născutului, aparat de ven­tilație asistată. Până la sfârșitul anului, va avea în dotare și un ecograf ultraperformant.