Update 23 martie

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al orașului Bragadiru s-a reunit în ședință de urgență astăzi, 23 martie. În urma anaizei situației la nivel internațional a cazurilor de infecție cu noul coroavirus, comitetul condus de primarul Vasile Cimpoeru, în calitate de președinte a extins măsurile de prevenire a infecției pe teritoriul orașului Bragadiru. Astfel, s-a decis închiderea tuturor parcurilor și locurilor de joacă de pe domeniul public sau privat al localității. Mai mult, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani care nu au nicio susținere vor fi ajutate de autoritățile locale să aibă tot strictul neecsar, fără să iasă din casă. În acest sens, Direcția de Asistență Socială (DAS) le pune la dispoziție linia telefonică mobilă 0743. 211.628 care va fi disponibilă de la ora 06.00 până la ora 21.00, pe toată perioada stării de urgență. Personalul DAS le va distribui hrana și medicamentele de care au nevoie. Toate cheltuielile vor fi suprotate din bugetul local.

„Vă rugăm să rămâneți în casă! Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur rămâneți în casă! Orice ieșire în spațiul public vă poate pune în pericol sănătatea sau chiar viața! Vă rugăm să rămâneți în casă! Ieșiți doar pentru urgențe! Protejați-vă sănătatea! Nu vă expuneți! Respectați regulile de igienă. Spălați-vă pe mâini și păstrați distanța. Rămâneți în siguranță, în casă. Vă rugăm respectați regulile de izolare și distanțarea socială. Nu vă expuneți și nu vă expuneți familia. Respectați recomandările de deplasare, sunt pentru sănătatea tuturor. Este foarte important să rămâneți în casă și să evitați activitățile care vă pot expune. Fiți responsabili!”, le-a transmis primarul Vasile Cimpoeru, localnicilor din Bragadiru. 

 

 

Primăria a dezinfectat toate blocurile, parcurile și instituțiile publice

„Primăria orașului Bragadiru a luat toate măsurile de prevenție pentru stoparea răspândirii virusului COVID-19. Școala, grădinițele, primăria, parcurile, locurile de joacă, scările de bloc precum și toate celelalte spații publice au fost dezinfectate.
Facem tot ce este necesar pentru ca cetățenii orașului nostru să fie în siguranță și să evităm răspândirea virusului. Vă rog să fiți responsabili, să respectați regulile de igienă personală precum și celelalte recomandări care au ca scop prevenirea îmbolnăvirilor cu acest tip de coronavirus. Sănătatea locuitorilor orașului Bragadiru este prioritară pentru administrația pe care o conduc. Evitați să vă expuneți inutil în spațiile publice! Stați acasă și totul va fi bine”, le-a transmis localnicilor primarul Vasile Cimpoeru, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Primăria și instituțiile subordonate, mobilizate în permanență pentru prevenirea infecției în comunitate

 

În contextul alertei de coronavirus, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al orașului Bragadiru s-a întrunit în ședință de urgență luni, 16 martie. Astfel, s-a aprobat dezinfecția tuturor imobilelor publice sau private ale orașului, a tuturor parcurilor, a locurilor de joacă și a tuturor scărilor de bloc.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 493, ediția print

De asemenea, s-a mai aprobat închiderea creșelor și afterschool-urilor de pe raza orașului, până la data 22 martie, cu posibilitatea prelungirii în funcție de evoluția situației. Trebuie știut și faptul că Primăria Bragadiru nu se închide, dar serviciile și birourile din cadrul acestei instituții și ale Direcției de Asistență Socială își restrâng activitatea. Prin urmare, accesul în toate instituțiile va fi restricționat în perioada următoare, fiind permis doar în situații de urgență. Cererile, petițiile și oricare alte documente se transmit prin e-mail la adresa registratura@primariabragadiru.ro sau prin serviciile poștale.   Serviciul de Impozite și Taxe și Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidența Populației vor funcționa în zilele de marți și joi, între orele 8.00 – 13.00. Casieria va funcționa de luni până vineri, între orele 8.00 – 13.00. Măsurile sunt valabile până la data de 31 martie, cu posibilitatea de prelungire. La nevoie, localnicii pot cere informații angajaților instituției, sunând la 021/448.07.95.

Vasile Cimpoeru, primarul orașului Bragadiru îndeamnă oamenii să rămână calmi chiar și în fața acestei situații de criză și să se informeze numai din surse sigure. Edilul dă asigurări că autoritățile locale fac toate efoturile pentru a proteja localnicii. “Vă asigur că vom face tot ce este omenește posibil pentru a proteja comunitatea noastră, fiecare cetățean în parte. Demersurile noastre au însă nevoie de sprijinul dvs.! Vă rog să respectați măsurile dispuse de autoritatea locală și de autoritățile naționale! Vă rog să respectați regulile cu privire la igiena personală, dar și celelalte recomandări care au ca scop prevenirea îmbolnăvirilor cu acest tip de coronavirus! Primăria și instituțiile subordonate sunt mobilizate în permanență și țin legătura cu autoritățile medicale și celelalte autorități ale statului, pentru a gestiona situația deosebită pe care o traversăm. În prezent, în orașul nostru există 35 de cazuri de autoizolare la domiciliu, însă fără să fie confirmată infecția cu COVID-19. Aceste cazuri aflate în autoizolare sunt atent monitorizate de către factorii de răspundere abilitați (DSP Ilfov, Poliția Bragadiru, SVSU Bragadiru etc.). Autoizolat nu înseamnă abandonat! Fiecare om aflat în autoizolare la domiciliu are la dispoziție un echipaj complet, care răspunde la orice solicitare 24 din 24 de ore și care, la nevoie, îi va oferi servicii de aprovizionare cu alimente, produse de igienă etc., prin intermediul personalului DAS și/sau Poliția Locală. Datele de identificare ale acestor persoane sunt în posesia celor abilitați și păstrăm contact permanent cu toate persoanele implicate. Nu vă lăsați păcăliți de cei cu interese ascunse! Doar autoritățile locale vă pot oferi sprijin abilitat. Sub falsa identitate de ajutor puteți fi manipulați pentru diverse interese. Ca și până acum, îndemn cetățenii să fie calmi, să respecte regulile de igienă, să evite locurile aglomerate și deplasările care nu sunt strict necesare. Dar, mai ales, îi îndemn să aibă grijă de cei apropiați, să fie solidari și să ofere sprijin celor care au nevoie. Vă recomand să vă informați din surse oficiale și să urmați sfaturile și recomandările date de specialiști. Prin responsabilitatea și solidaritatea noastră precum și prin respectarea măsurilor adoptate de către autorități putem limita efectele negative produse de COVID-19. Rog persoanele răuvoitoare, pe cele ce lansează mesaje alarmiste sau rău intenționate, să încerce să se abțină de la răutăți măcar în această perioadă dificilă pe care suntem nevoiți să o traversăm împreună! Haideți să ne arătăm caracterele frumoase care ar trebui să iasă în evidență mai ales în situații dificile ca aceasta! Haideți să fim optimiști și solidari în depășirea crizei instalate de acest coronavirus”, le-a transmis localnicilor Vasile Cimpoeru, primarul orașului Bragadiru.