CS Otopeni a suferit prima înfrângere din acest sezon, echipa pregătită de Viorel Ion fiind învinsă cu 3-2 la Brăila, pe terenul echipei pe care «Vioară» o pregătise în sezonul trecut. Înfrângerea poartă și un nume, pe cel al arbitrului de centru Cătălin Pană, care a demonstrat că atunci când un «cavaler în negru» își pune în cap ceva, reușește, indiferent de situaţie !

Echipa din Otopeni a condus cu 1-0, dar gazdele au egalat dintr-un penalty acordat cu ușurinţă de centralul Pană. Gazdele au avut apoi 2-1, dar Pălimaru a egalat și se părea că meciul se îndreaptă spre un 2-2. Faza meciului a avut loc în minutul 86, când arbitrul Cătălin Pană a dictat forţare în atac la un fault clar al unui fundaș brăi-lean și, astfel, în loc de penalty, gruparea din Otopeni s-a pomenit cu un jucător mai puţin, Călin fiind eliminat pentru simulare! «Tocaţi» mărunt, oaspeţii au cedat în ultimul minut, când CF Brăila a reușit golul de 3-2 la o fază «de biliard» în careul ilfovenilor…

ULTIMA ORĂ. Fraţii Artiom și Arman Karamyan revin în fotbalul românesc, după mai bine de un de stat pe tușă. Ultima oară la defuncta campioană a Ligii I, Unirea Urziceni, cei doi gemeni armeni sunt foarte aproape de a semna un contract cu ACS Buftea. Ajunși la 32 de ani, fraţii Karamyan ar ajunge astfel la al 5-lea club din Ro-mânia la care evoluează împreună, după Rapid, Poli Timișoara, Steaua și Unirea Urziceni.

Ilfovenii – rezultate pe bandă rulantă:

Liga a II-a, seria I-a, etapa a VII-a: CF Brăila-CS Otopeni 3-2, ACS Buftea a stat.

Liga a III-a, etapa a VI-a: FC Voluntari-CS Tunari 0-0, CS Ștefănești-Viitorul Domnești 1-0, Concordia Chiajna II-CS Afumaţi 1-1, FCM Alexandria-FC Caracal 0-1, CS Balotești-Progresul Cernica 2-1, ACS Berceni-Inter Clinceni 3-0, CS Vișina Nouă stă.

Liga a IV-a Ilfov, etapa a VI-a: Viitorul Găneasa-ASC Măgurele 0-4, CS Ciorogârla-CS Ștefănești II 0-4, Viitorul Dragomirești–Pescărușul Grădiștea 5-2, CS Corbeanca-CS Popești Leordeni 0-0, CS Snagov-AS Codrii Moara Vlăsiei 5-1, Viitorul Petrăchioaia-AS Glina 1-1, Vulturul Pasărea–Voinţa Periș 3-0.